Potrivit rezultatelor publicate luni dimineață de ministerul de Interne al Franței, „Reuniunea Națională” a lui Le Pen a obținut împreună cu aliații ei aproximativ 33% din voturi. Se situează astfel înaintea rivalilor de stânga și centriști, inclusiv a alianței „Împreună” a președintelui Emmanuel Macron, care ar fi obținut 20%. Noul Front Popular, o coaliție de stânga adunată în grabă, a obținut 28% din voturi.
Rezultatele votului, la care s-a înregistrat o participare ridicată, sunt în concordanță cu previziunile dinainte de alegeri, dar ele nu aduc claritate pe scena politică franceză.
Urmează o săptămână de negocieri politice înainte de turul doi de scrutin de pe 7 iulie. Rezultatul final va depinde de modul în care partidele concurente se înțeleg pentru a sprijini unul dintre candidații care au ieșit în turul doi în cele 577 de circumscripții uninominale ale Franței.
În trecut, partidele rivale de centru-dreapta și de centru-stânga s-au unit pentru a împiedica „Reuniunea Națională”, formațiune eurosceptică și anti-imigranți, să preia puterea. Dar nu este deloc limpede dacă o vor face și acum.
Duminică, mii de oameni au demonstrat pe străzile Parisului și altor mari orașe pentru a protesta împotriva extremei drepte și pentru a implora alegătorii să nu-i mai dea votul în turul al doilea.
Luni dimineață, bursa de valori de la Paris a deschis în urcare, într-un semnal că pentru investitori alegerile au adus o știre bună, anume că extrema dreaptă nu a obținut mai multe voturi decât sugerau sondajele.
Decizia președintelui francez de luna aceasta de a convoca alegeri anticipate, după ce formațiunea lui Le Pen a obținut cele mai multe voturi la europarlamentarele din 6-9 iunie, a aruncat Franța în incertitudine politică, a trimis o undă de șoc în toată Europa și dus la vânzări masive de către investitori ale acțiunilor deținute la întreprinderi franceze.
Prezența la votul de duminică a fost deosebit de ridicată, subliniind cum o criză politică îndelungată din Franța a energizat electoratul.
Un partid paria, „Reuniunea Națională” este acum mai aproape de putere decât niciodată. Le Pen a făcut eforturi să se debaraseze de imaginea de partid rasist și antisemit pe care o avea formațiunea sa, o tactică care pare să fi funcționat pe fundalul nemulțumirii alegătorilor față de Macron și partidul să u liberal, față de costul ridicat al vieții și îngrijorările tot mai mari legate de imigrație (AE).