Negocierile de pace pentru Libia, mediate de Rusia și Turcia la Moscova s-au încheiat fără semnarea unui acord. Ministerul rus de externe a informat că după ore de negocieri, mareşalul Khalifa Haftar, comandantul trupelor din estul Libiei, a plecat fără să fi semnat acordul. Luni seară, ministrul rus de externe Serghei lavrov și omologul său turc Mevlut Cavusoglu anunțau că documentul fusese semnat de rivalui lui Haftar, premierul guvernului libian recunoscut de ONU, Fayez al-Sarraj.
Al-Sarraj este susținut de Turcia, țără membră în NATO în timp ce în ultimele luni se relata că mercenari ruși s-ar fi alăturat milițiilor mareșalului Haftar. Informație respinsă de Moscova, cel mai recent sâmbătă 11 ianuarie, de președintele rus Vladimir Putin la o conferință de presă. Milițiile lui Haftar din estul Libiei sunt susținute de Emiratele Arabe Unite, Egipt și Iordania.
Duminică 12 ianuarie, în Libia a intrat în vigoare un acord de încetare a focului, deși ambele părți se acuză reciproc de încălcarea acestuia. Războiul civil din Libia a izbucnit după înlăturarea de la putere și uciderea lui Muammar Qaddafi