Facebook și aplicațiile sale WhatsApp și Instagram au suferit o cădere masivă

Facebook și aplicațiile sale WhatsApp și Instagram au suferit o cădere masivă luni, 4 octombrie, ce ar putea afecta zeci de milioane de utilizatori. Sistemul intern folosit de angajații Facebook a picat și el. „Suntem conștienți că unele persoane au probleme cu accesarea aplicațiilor și produselor noastre”, a scris purtătorul de cuvânt al Facebook, Andy Stone, pe Twitter.

Compania Facebook trece printr-o criză majoră după ce avertizorul de integritate Frances Haugen, fost manager de produs la Facebook, a furnizat presei din Statele Unite documente interne care arătau că Facebook știa despre pretinse daune cauzate de produsele sale și că Instagram, în mod special, ar putea afecta sănătatea mintală a adolescentelor.

Haugen, în vârstă de 37 de ani, a lucrat pentru companii ca Google și Pinterest, dar a declarat într-un interviu pentru CBS că Facebook este „considerabil mai rău” decât tot văzuse până atunci.

Facebook este supus unor presiuni publice tot mai mari pentru adoptarea unor măsuri de protecție așa încât să nu devină o platformă pe care dezinformarea, discursurile de ură și conținutul ce dăunează copiilor ar putea fi diseminate.