Anul acesta, programul va sprijini până la 32 mii de familii vulnerabile, iar bugetul său va crește până la 7,5 milioane de euro, bani oferiți de guvernul Norvegiei, prin proiectul Eficiență Energetică și Energii Regenerabile în Republica Moldova, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la o conferință de presă, pe 26 februarie.
„Resursele de anul acesta ne permit să sporim numărul de beneficiari și să creștem capacitățile acestui program, pentru a ajunge la cât mai mulți”, a declarat și Ion Muntean, directorul Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED).
Potrivit CNED, beneficiarii vor putea folosi vouchere în valoare de 6.000 de lei, acoperind până la 70% din prețul electrocasnicelor (dar nu mai mult decât valoarea voucherului), pentru achiziționarea de frigidere (inclusiv cu congelator integrat) și mașini de spălat.
Cei care s-au înscris la program pe site-ul compensatii.gov.md pot vedea dacă sunt beneficiari de EcoVouchere în 2025.
Muntean spune că 7.800 de beneficiari au fost deja notificați prin SMS sau email că vor primi vouchere. Aceștia trebuie să meargă, la unul din cele cinci magazine partenere, cu buletinul de identitate pentru a-și procura un dispozitiv electrocasnic nou, eficient energetic. Totodată, tehnica veche poate fi preluată de agentul economic și reciclată într-un mod corespunzător.
Agenții economici care vor să se implice în program trebuie să vină cu o cerere la Centrul Național pentru Energie Durabilă, iar una din condiții este să fie înregistrați în sistemul de Responsabilitatea Extinsă a Producătorilor.
- Te-ar putea interesa și: Moldovenii cu venituri mici pot primi vouchere pentru a-și schimba electrocasnicele uzate
Programul de Vouchere pentru electrocasnice a fost inițiat în 2024 cu un buget de 54,4 milioane de lei. Anul trecut, peste 7.200 de familii au primit vouchere de până la 7.000 de lei pentru a-și înlocui electrocasnicele vechi.
Ministerul estimează că înlocuirea electrocasnicelor vechi cu unele noi, anul trecut, a economisit, în medie, 970 de lei pentru fiecare familie beneficiară. Pe lângă economia la facturi, programul poate contribui, afirmă autoritățile, la scăderea consumului de combustibili fosili, reducând nivelul de poluare a mediului.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te