FBI în alertă din cauza pericolului unor noi proteste violente

Gărzile Naționale protejează clădirea Congresului american în pregătirea ceremoniei de investire a noului președinte, Joe Biden, Washington, 14 ianuarie 2021.

Directorul Agenției Federale de Investigații (FBI) a avertizat că există pericolul unor noi violențe la proteste și mitinguri organizate în zilele premergătoare inaugurării noului președinte american Joe Biden, pe 20 ianuarie. Christopher Wray a declarat joi că FBI urmărește un „număr mare de conversații” pe rețelele de socializate, încercând să distingă între „intenții și planuri concrete”.

El a mai spus, la o întâlnire cu vicepreședintele Mike Pence, că peste 200 de persoane sunt suspectate că ar intenționa să organizeze acțiuni violente, similare cu asaltul asupra Congresului de la Washington din 6 ianuarie, și a avertizat că oricine planifică o astfel de acțiune se poate aștepta la „vizita agenților FBI”.

Între timp, după ce Camera Reprezentanților l-a pus din nou sub acuzare pe președintele Donald Trump, de data aceasta pentru „incitare la violență/insurecție” pentru rolul jucat în asaltul din 6 ianuarie, Senatul dezbate dacă poate organiza procesul unui președinte, după ce acesta și-a încheiat mandatul. Senatul este cel care ar trebui să-l judece pe Trump, după ce a fost „impeached” (pus sub acuzare) de Camera Reprezentanților, dar prima sa ședință este programată pe 19 ianuarie, cu numai o zi înainte de încheierea mandatului. Republicanii președintelui Trump argumentează că, potrivit Constituției, actul de „impeachment” se referă strict la un președinte în exercițiu. Democrații, pe de altă parte, arată că și alți funcționari publici au fost judecați după încheierea mandatului, iar o condamnare l-ar împiedica pe Trump să mai candideze pentru orice funcție publică.

Pentru o condamnare în Senat este nevoie de o majoritate de două treimi, ori până acum, sunt numai câțiva senatori republicani care au declarat că ar sprijini condamnarea lui Trump.