Federația Rusă: 78% din alegători au acceptat amendamentele constituționale propuse de Kremlin

Rezultatele preliminare arată că plebiscitul rusesc fără valoare de lege a aprobat un pachet amplu de amendamente constituționale care, printre altele, i-ar permite președintelui Vladimir Putin să rămână la putere până în 2036. Potrivit rezultatelor publicate de CEC a Rusiei la 2 iulie, după numărarea tuturor voturilor s-a constatat că aproape 78% din alegători au acceptat pachetul cu peste 200 de amendamente constituționale propus de Kremlin. 21,3% din participanți au votat împotrivă. Participarea la vot oficială a fost de 65%. Votarea a avut loc pe durata unei săptămâni, într-un efort de a preveni aglomerația la secțiile de votare în perioada epidemiei de coronavirus. Putin a declarat ziua de 1 iulie, ultima zi a plebiscitului, zi liberă, ca să încurajeze oamenii să iasă la vot. CEC a spus că votul a fost liber și corect, dar criticii Kremlinului l-au criticat. Alexei Navalnîi a spus că rezultatele oficiale „sunt o mare minciună”.

Uniunea Europeană a îndemnat joi autoritățile Rusiei să verifice informațiile despre fraude electorale comise la plebiscit. Purtătorul de cuvânt Peter Stano a spus că există suspiciuni de presiuni asupra votanților, dublă votare, violarea secretului votului, și acuzații la adresa poliției că ar fi agresat un jurnalist care urmărea operațiunea de votare.