Este vorba despre proiectul legii elaborat de deputatul PAS, Alexandr Trubca, împreună cu asociațiile de fermieri, aprobarea căruia a fost promisă de șeful Legislativului, Igor Grosu, încă pe 5 decembrie, potrivit Asociației Forța Fermierilor.
„Atenționăm că proiectul respectiv nu prevede alocare de resurse financiare din bugetul de stat. Această tergiversare este ultima picătură, iar Asociația Forța Fermierilor anunță proteste de avertizare pentru ziua de 18 decembrie, în fața Guvernului, și pe 19 decembrie, respectiv, în fața Parlamentului”, se spune într-o declarație a asociației.
- Te-ar putea interesa și: „În esență...” | Toamnă cu fermieri la pământ, lege la Parlament și apel de ajutor la Bruxelles...
Totodată, Forța Fermierilor amenință cu „proteste masive în toată țara”, dacă autoritățile nu vor lua „măsuri legislative și economice pentru oprirea colapsului din agricultură”.
Mai mult, asociația acuză Guvernul de „distrugerea” premeditată a agricultorilor care „luptă pentru supraviețuire”.
„Cel mai evident lucru demonstrat de acest Guvern este că apără și susține aprig companiile mari transnaționale și offshore, iar producătorii locali mici și mijlocii sunt intenționat distruși și falimentați. Din acest motiv, Asociația Forța Fermierilor, dacă nu va fi auzită, va solicita demisia Guvernului, iar protestele masive ulterioare se vor putea transforma în unele politice”, se spune în declarația citată.
Printre revendicările Asociației Forța Fermierilor se află aprobarea de urgență a legii în redacția deputatului Trubca; prelungirea cu încă un an a importului în bază de licență a cerealelor si oleaginoaselor din Ucraina; achitarea datoriilor statului la subvenții pentru anul 2023 și restituirea accizelor fermierilor pentru anul 2024; elaborarea unui mecanism de garanții de creditare și refinanțare a agricultorilor pentru noul an agricol 2025.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te