Protestul a durat două luni, fiind provocat în primul rând de temerile polonezilor că importurile de alimente mai ieftine din Ucraina le strică afacerile, făcând să scadă prețurile pe piața locală.
Disputa a tensionat relațiile dintre Varșovia și Kiev, chiar dacă Polonia a fost și a rămas unul din cei mai entuziaști suporteri ai înarmării Ucrainei în fața agresiunii ruse, începută cu invazia pe scară largă din februarie 2022.
„Circulația prin toate trecerile de frontieră (cu Ucraina) este posibilă”, a anunțat luni Michal Derus, purtător de cuvânt al vămii din regiunea estică poloneză Lublin, citat de AFP, după ce fermierii au pus capăt ultimei blocade, la punctul de trecere Hrebenne.
Frontiera s-a deschis la Hrebenne după ce autoritățile locale au refuzat să prelungească autorizația pentru protestul de la graniță.
„Toate camioanele au permisiunea să treacă atâta timp cât nu transportă bunuri supuse sancțiunilor”, a mai spus purtătorul de cuvânt, referindu-se la importurile de grâne ucrainene, pentru care Polonia are mai departe embargou.
- Te-ar putea interesa și: MAI: În Polonia, fermierii au reluat protestele. UE aprobă un acord preliminar pentru scutirea de taxe a importurilor din Ucraina
Într-un efort de ajutorare a Ucrainei invadate de ruși, mai ales după ce Moscova a blocat căile de navigație în Marea Neagră, Uniunea Europeană a renunțat la tarifele pentru importurile de produse din Ucraina transportate rutier.
Măsura ar fi trebuit să ajute și țările din afara UE spre care mergeau grânele ucrainene.
Dar Polonia, ca și alte țări vecine cu Ucraina, s-au plâns că grânele care ar fi trebuit doar să le tranziteze s-au acumulat pe teritoriul lor, influențând prețurile în dauna producătorilor locali.
Fostul guvern naționalist de la Varșovia a folosit asemenea tensiuni în retorica sa pre-electorală, care a căpătat accente anti-ucrainene. Guvernarea pro-europeană instalată după alegerile din toamna trecută a purtat negocieri cu Kievul, încercând totodată să nu-și irite prea mult propriul electorat rural.
Protestele fermierilor din Polonia și alte țări din estul UE, inclusiv cele care au dus la blocarea granițelor, s-au combinat uneori cu cele ale transportatorilor locali. Ei s-au plâns că ar fi victimele concurenței incorecte din partea camionagiilor ucraineni, care au beneficiat la rândul lor de înlesniri din partea UE, pe fondul războiului.
📰 Europa Liberă este și pe Google News