La 7 iulie, Finlanda a trecut la fortificarea frontierei sale cu Rusia. Parlamentarii au autorizat bariere și au permis închiderea întregii frontiere de 1.300 de kilometri în circumstanțe excepționale.
Votul parlamentului finlandez are loc în contextul în care țara a accelerat procedurile de aderarea la NATO, abandonând decenii de neutralitate ca răspuns la invazia rusă în Ucraina. Legea , care a trecut cu o majoritate covârșitoare, dă guvernului autorizația de a construi garduri sau alte bariere în apropierea granițelor finlandeze. De asemenea, stabilește că toate cererile de azil vor fi procesate la punctele de trecere a frontierei desemnate, cum ar fi aeroporturile.
Finlanda, alături de Suedia, a primit luna trecută aprobarea oficială a Alianței Nord-Atlantice de a adera. Acum, fiecare dintre cei 30 de membri trebuie să ratifice protocolul de aderare, lucru care este deja în curs de desfășurare în mai multe țări. Opinia publică, atât în Suedia, cât și în Finlanda, s-a schimbat drastic în favoarea aderării la NATO după ce Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie. Rusia a condamnat vehement demersurile făcute de Stockholm și Helsinki și a amenințat cu represalii nespecificate.
### Vezi și... ### Război în Ucraina | O „bombă ecologică” plutitoare: vas cisternă lovit a doua oară