Forțele armate ucrainene și grupările rebele pro-ruse au făcut joi schimb de prizonieri, în primul asemenea gest de anul acesta, pe fondul eforturilor reînnoite de oprire a conflictului din estul Ucrainei. Potrivit DPA, forțele guvernamentale au anunțat că au primit nouă prizonieri de la separatiști, iar rebelii din Donețk au spus că au primit 10. Separatiștii de la Luhansk încă nu au spus câți prizonieri au schimbat cu Kievul. Într-o declarație de presă, oficiul președintelui ucrainean Volodimir Zelensky a spus că „în ciuda epidemiei de coronavirus și a semnelor crizelor economice globale... Zelensky continuă să facă eforturi de pace... și pentru revenirea oamenilor și teritoriilor în Ucraina”. Anul trecut, în două asemenea schimburi de prizonieri, au fost puși în libertate cam 270 de oameni”. Conflictul s-a declanșat în urmă cu șase ani, provocând până acum moartea a 13.000 de oameni.