Forțele ucrainene au bombardat pozițiile rusești din regiunea Herson

Forțele ucrainene au bombardat pozițiile armatei ruse din regiunea Herson din sudul Ucrainei, ocupată și anexată ilegal de către Moscova, lovind mai multe rute de aprovizionare peste râul Nipru, în ceea ce pare a fi un asalt asupra orașului Herson, una din primele zone urbane cucerite de Rusia la începutul războiului.

Oficiul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că 88 de așezări din regiunea Herson și 551 de așezări din regiunea nord-estică Harkov au fost recucerite în timp ce armata ucraineană și-a continuat contraofensiva.

Aceste informații au fost făcute publice pe rețeaua Telegram de Kiril Timoșenko, șeful adjunct al administrației prezidențiale de la Kiev.

În obișnuitul său mesaj video nocturn, Volodimir Zelenski a adăugat că forțele ucrainene au făcut progrese notabile în capturarea de armament rusesc.

Ucrainenii încearcă să-i împingă pe ruși înapoi spre est peste rîul Nipru, și se relatează că forțele rusești de pe malul vestic al Niprului, unde se află orașul Herson, sunt aproape deconectați de la liniile de aprovizionare și de întărire cu forțe noi.

Natalia Humeniuk, purtătoare de cuvânt la Comandamentul operațional sudic al armatei ucrainene a spus că ucrainenii au bombardat noaptea trecută Podul Atonivski peste râul Nipru, în timpul interdicției de circulație impusă de autoritățile instalate de ruși în regiune pentru a evita victime în rândul civililor.

### Vezi și... ### Război în Ucraina | Peste un milion de gospodării ucrainene au rămas fără curent