Fostul cancelar german Gerhard Schroeder a declarat că dorește să mențină contactul cu președintele rus Vladimir Putin, în ciuda presiunilor pentru ca acesta să rupă relația de prietenie din cauza războiului purtat de Moscova în Ucraina.
Schroeder a declarat pentru ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung, în comentariul publicate pe 10 iulie, că nu va renunța la „oportunitățile de discuții cu președintele Putin”. Schroeder, un social-democrat, a fost cancelar al Germaniei între 1998 și 2005 și, după ce a părăsit funcția, a fost numit președinte al consiliului de administrație al gigantului petrolier rus de stat Rosneft. El a demisionat din funcția de la Rosneft în luna mai și a respins propunerea de a face parte din consiliul de administrație al Gazprom care îi fusese făcută înainte de invazia Rusiei în Ucraina.
Schroeder s-a confruntat ani de zile cu critici acerbe în Germania din cauza activității sale pentru aceste companii. În interviul acordat ziarului, Schroeder a declarat că nu crede într-o soluție militară pentru războiul din Ucraina și a spus că și-a dat seama, după ce l-a întâlnit pe Putin în martie, că acesta era interesat de o soluție negociată. „Cum arată o astfel de soluție nu se poate stabili doar în cadrul unei negocieri", a spus el. Schroeder a precizat că, în opinia sa, Ucraina este de vină pentru faptul că negocierile au eșuat până acum.
### Vezi și... ### Război în Ucraina | Armata rusă continuă să ucidă civili în țara pe care a invadat-o pe 24 februarie