Fostul președinte filipinez Duterte, arestat în baza unui mandat al CPI pentru campania antidrog

Duterte depunând jurământul la o anchetă în Senat privind așa-numitul război împotriva drogurilor, pe 28 octombrie 2024, la Manila.

Duterte depunând jurământul la o anchetă în Senat privind așa-numitul război împotriva drogurilor, pe 28 octombrie 2024, la Manila.

Fostul președinte al Filipinelor, Rodrigo Duterte, a fost arestat pe 11 martie 2025, pe Aeroportul Internațional Ninoy Aquino din Manila, în baza unui mandat emis de Curtea Penală Internațională (CPI). Decizia este legată de campania sa anti-drog, care a dus la moartea a mii de persoane.

Duterte, în vârstă de 79 de ani, se confruntă cu acuzații de „crime împotriva umanității prin omor”, conform CPI. El a fost reținut la revenirea sa dintr-o scurtă vizită în Hong Kong. Într-un videoclip postat pe contul de pe rețele al fiicei sale, Duterte a pus sub semnul întrebării „baza legală” a detenției sale.

Reuters a relatat marți, citând surse de la CPI, că mandatul de arestare a fost emis pentru uciderea din ordinul lui Duterte a 43 de oameni între anii 2011-2019.

Avocatul Israelito Torreon din Filipine a anunțat că a contestat la Curtea Supremă arestarea fostului președinte, care a fost reținut alături de fostul șef al Poliției. El a cerut judecătorilor să ordone autorităților încetarea cooperării cu CPI, scrie Reuters.

CPI îl investighează pe Duterte din 2018 pentru „războiul său împotriva drogurilor”, care a dus la moartea a mii de oameni în perioada în care el a fost președinte al Filipinelor între 2016 și 2022 și, anterior, primar timp îndelungat al orașului Davao, din sudul țării. Multe dintre victime erau tineri săraci.

Associated Press a citat un fost ofițer de poliție din Davao, care a declarat că până la 10 mii de suspecți au fost uciși de poliție și de escadroanele morții civile în timpul campaniei brutale a lui Duterte.

Duterte a ajuns la putere în 2016 cu promisiunea unui război împotriva drogurilor ilegale. Imagine de arhivă.

Duterte a ajuns la putere în 2016 cu promisiunea unui război împotriva drogurilor ilegale. Imagine de arhivă.

Familiile victimelor și organizațiile pentru drepturile omului au salutat arestarea lui Duterte ca un moment istoric, Human Rights Watch descriind-o drept „un pas esențial pentru responsabilitate în Filipine.”

Organizația a cerut, de asemenea, guvernului să „îl predea rapid pe Duterte Curții Penale Internaționale.”

Duterte a retras Filipinele din CPI în 2019, dar instanța afirmă că are jurisdicție asupra presupuselor crime, comise înainte ca țara să părăsească tribunalul.

Duterte a fost primar al orașului Davao timp de 22 de ani, înainte de a câștiga președinția în 2016 cu promisiunea unui război împotriva traficului ilegal de droguri, care afecta profund țara.

El este cunoscut și pentru retorica sa populistă și ieșirile împotriva elitelor și a Occidentului, numindu-l pe președintele rus, Vladimir Putin, „idolul” său.

În timpul președinției sale, Duterte a orientat politica externă a țării către China, îndepărtându-se de vechiul aliat, Statele Unite.

Supranumit „Donald Trump al Estului”, Duterte rămâne popular în Filipine.

În ciuda problemelor sale de sănătate, Duterte s-a înregistrat în octombrie pentru a candida la funcția de primar al orașului Davao. Fiica și moștenitoarea sa politică, Sara Duterte, ocupă în prezent funcția de vicepreședintă a Filipinelor și este considerată o posibilă candidată la președinție în 2028.

Marți, Sara a scris pe rețele că tatăl ei este „dus cu forța” la Haga, pentru judecată și că „asta nu este justiție, ci persecuție politică”.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te