Your browser doesn’t support HTML5
Surse apropiate de fostul președinte Donald Trump susțin că acesta pare înclinat să candideze pentru Casa Alba în 2024. Firește că asta poate fi realitatea, dar și o manevră de a se menține în calitate de lider de facto al Partidului Republican sau pentru a crea impresia că – dacă ar fi pus sub acuzare de vreun tribunal - ar fi persecuție politică. Indiferent care va fi situația, cei care-l susțin sunt revoltați de decizia companiei Facebook de a menține suspendat contul lui Trump, asta pentru că văd rețelele de socializare drept esențiale pentru revenirea politică a fostului președinte.
### Vezi și... ### Facebook menține interdicția impusă ex-președintelui SUA, Donald Trump
Colegiul de conducere al companiei a decis că rămâne la latitudinea management-ului Facebook să ia o hotărâre, în decurs de șase luni, dacă va reactiva sau nu contul fosului președinte american.
Republicanii au ripostat de îndată, amenințând cu represalii legislative, fostul șef al consilierilor lui Trump, Mark Meadows spunând că este „o zi tristă pentru America” dar și pentru Facebook, pentru că în acest moment, unii membri din Congres analizează dacă Facebook este un monopol care ar putea fi dezmembrat. El a spus că s-ar opera cu un standard dublu, în condițiile în care pe rețea sunt persoane care ar spun/scriu lucruri mult mai grave decât fostul președinte.
Consilierii lui Trump au prezentat consiliului Facebook argumentele lor și sperau ca suspendarea sa fie ridicată, dar nu așa s-a întâmplat, cel puțin deocamdată.
### Vezi și... ### Statul și discursul uriiUn consultant republican a declarat că această decizie ar reafirma faptul ca marile companii de tehnologie sunt anti-conservatoare.
Cei care susțin suspendarea recunosc că dreptul la libera exprimare trebuie respectat, dar argumentează că fostul președinte s-a folosit de mediile de socializare pentru a incita la violență și pentru a adâncii dinsensiunile din societate, acțuni care au culminat pe 6 ianuarie 2021 cu asaltul simpatizanților lui Trump asupra clădirii Congresului american.
În plus, vocea unui președinte sau fost președinte are cu totul altă greutate decât cea a unui utilizator normal de Facebook.
### Vezi și... ### UE: critici a adresa rețelelor sociale care au suspendat conturile președintelui Trump
Firește că o astfel de decizie scoate în evidență influența masivă de care se bucură unele firme private ca Facebook sau Twitter. Este o problem de autoritate în societate, în ultimă instanță, fiind vorba de companii private, nu de o structură aleasă democratic.
O decizie a companiei Facebook poate avea un impact major asupra evenimentelor din America sau din lume, de aici și atenția acordata hotărârii de a extinde suspendarea pentru contul lui Trump.