Este cea mai mare fractură a Europei, nu doar economică sau fiscală, ci și -- sau mai ales -- culturală.
Este fractura dintre nord și sud, dintre țările care au ca principiu disciplina fiscală: Germania, Olanda și scandinavii, pe de o parte, și țările din sud, în principal mediteraneene, care văd văd ca modalitate a ieșirii din criză fără efecte negative durabile doar punerea în comun a datoriilor, prin eliberarea unor obligațiuni intitulate Eurobonds.
Comisia Europeană a încercat astăzi să propună niște linii directoare, însă rezistențele naționale au fost mari, venind din multe părți. Comisia, în numele președintei Ursula von der Leyen, s-a angajat însă să propună până la sfârșitul lunii un cadru financiar multianual care să ducă la depășirea crizei create de pandemie. “Avem nevoie de un răspuns rapid, nu ne putem permite să așteptăm doi-trei ani până găsim noi instrumente”, a spus von der Leyen.
Comisia se angajează să propună un plan concret pe 29 aprilie.
Deocamdată însă, nici șefii de stat și de guvern ai celor 27 nu au reușit să ajungă la un acord la ultima lor întâlnire prin video, trecând de aceea sarcina în seama miniștrilor de finanțe. De altfel, cum a spus-o cineva la acel summit virtual: «nu prin teleconferință o să ieșim» din această criză existențială
Puțin contează dacă divergențele culturale urcă până la ruptura religioasă dintre sudul catolic și nordul protestant și acea favorizare a mentalității capitaliste de către protestantism despre care a scris Max Weber într-un studiu celebru, faptul e că negocierile prin videoconferință de marți ale miniștrilor finanțelor au durat 16 ore fără să ducă la un rezultat și că în cele din urmă președintele actual al Eurogrupului, ministrul de finanțe al Portugaliei Mário Centeno a oprit ședința virtuală și a stabilit o nouă videoconferință pentru joi, astfel ca miniștrii să poată recupera un pic astăzi, miercuri.
Între timp, șeful Consiliului European al Cercetării, agenția europeană care supervizează cercetarea științifică, italo-americanul Mauro Ferrari a demisionat protestând, pe o pagină întreagă din Financial Times, sub formă de anunț, împotriva a ceea ce el numește o ‘furtună politică internă’ stârnită ca răspuns adus propunerilor sale de ieșire din criză. Ferrari a spun, mai rău, că el și-a “pierdut încrederea în sistem.”
Până și ministrul francez al finanțelor, Bruno Le Maire, a spus: “în vreme ce socotim morții cu sutele și miile, miniștrii finanțelor se joacă cu vorbele și adjectivele.”
Miniștrii de finanțe își vor continua conferința video joi, iar planul Comisiei e așteptat la sfârșitul lunii. E limpede însă, date fiind tensiunile actuale, că va fi greu de atins unanimitatea printre cei 27. Până și ieșirea gradată din pandemie va depinde de măsurile naționale.
Singura rază de speranță concretă este dată de aceea că dialogul franco-german pare să reziste și că Germania, cu ADN-ul ei federalist și asociativ în același timp, își aprobă guvernul. Mai bine de 7% din cetățeni sunt de acord cu Angela Merkel. Câtă vreme locomotiva Europei, axa franco-germană, va funcționa, nimic nu este pierdut în UE.