Liderul grupului liberal „Renew Europe” din Parlamentul European, Dacian Cioloș, a reamintit miercuri Germaniei, care deține președinția prin rotație a Uniunii Europene, că a „venit momentul” ca accesul la banii europeni să fie condiționată de respectarea principiilor de bază ale statului de drept și ale Uniunii Europene. Pe fundalul negocierilor care au loc acum între Comisia Europeană, Consiliu si Parlament pe marginea proiectului de buget multianual și a fondului de sprijin pentru redresare economiilor afectate de pandemia de coronavirus, Cioloș i-a adresa miercuri o scrisoare ministrul german pentru afaceri europene, în care-i reamintește de declarațiile repetate ale cancelarei Angela Merkel, în care aceasta afirma că respectarea statului de drept este una din prioritățile președinției germane.
Fostul premier român, Dacian Cioloș cere cu această ocazie și un comentariu din partea guvernului de la Berlin referitor la zvonurile că săptămâna trecută, Merkel i-ar fi promis premierului ungar Victor Orban că se va renunța la procedurile prevăzute de articolul 7 al Tratatului de la Lisabona, care ar putea duce la sancționarea Ungariei.