Fracțiunile rivale din Libia au semnat un acord pentru încetarea imediată și permanentă a focului în încercarea de a pune capăt haosului și vărsărilor de sânge care durează de aproape un deceniu în țara din nordul Africii. Mediată de Națiunile Unite, înțelegerea între liderii militari ai guvernului acordului național de la Tripoli, care se bucură de recunoaștere internațională (GNA) și cei ai Armatei Naționale Libiene (LNA), în frunte cu generalul Khalifa Haftar, a fost semnată după cinci zile de convorbiri, la Geneva. Luna viitoare, în Tunisia, urmează convorbiri politice cu scopul găsirii unui sistem comun de guvernare și pregătirii de alegeri. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a spus că armistițiul reprezintă „un pas fundamental către pace și stabilitate”, dar a spus că mai este nevoie de multă muncă. Libia este măcinată de violențe încă de la răsturnarea de la putere, în 2011, a liderului său autoritar Muammar Gaddafi în urma unei revolte sprijinite de NATO. În timp ce guvernul acordului național având Turcia printre principalii aliați controlează capitala Tripoli și regiunile învecinate, forțele generalului Haftar conduc partea estică a țării, cu cartierul general la Benghazi, având sprijinul Rusiei și Arabiei Saudite.