Ca urmare a creșterii masive a numărului de noi cazuri de contaminare cu noul coronavirus dar și a deceselor legate de Covid-19, o serie de guverne europene au decis să revină, total sau parțial, la măsura carantinei naționale, așa-numitul „lockdown”.
În Franța se impune carantina națională cu începere de vineri în timp ce Germania va aplica o serie de măsuri drastice de limitarea a contactelor sociale cu începere de luni, 2 noiembrie – evitând pentru moment carantina națională.
„Am decis că trebuie să reintrăm începând de vineri în izolarea care a stopat virusul. Măsura este valabilă pentru întreg teritoriul naţional", a declarat şeful statului într-o alocuţiune televizată. Oamenii vor trebui să rămână în locuinţe cu excepţia cumpărăturilor de bunuri esenţiale, deplasărilor la medic sau orei zilnice de mişcare în aer liber. Pe cât posibil se va lucra de acasă. Pentru a ieși pe stradă va fi nevoie, din nou, de o declarație pe proprie răspundere.
Noul "lockdown" va fi valabil cel puţin până la 1 decembrie. Președintele Macron a precizat însă că dacă în două săptămâni situaţia sanitară se va îmbunătăţi atunci guvernul va evalua posibilitatea de a redeschide anumite magazine considerate neesenţiale.
Franţa a raportat marţi 523 noi decese de noul coronavirus într-o singură zi, cel mai ridicat bilanţ zilnic din aprilie.
În Germania s-a înregistrat un nou număr record de noi infectări miercuri cu Covid-19, și anume aproape 17 mii. Cancelara germană Angela Merkel a convenit miercuri împreună cu premierii landurilor instituirea de noi restricţii antiepidemice, care includ închiderea barurilor şi restaurantelor şi sistarea activităţilor culturale şi sportive în spaţii închise, pentru a încerca să oprească răspândirea pandemiei, ce ameninţă să copleşească spitalele, şi pentru a menţine pe cât posibil deschise magazinele şi şcolile.
Cancelara a anunţat de asemenea un nou program de ajutor de urgenţă, în valoare de zece miliarde de euro, pentru companiile afectate de restricţiile antiepidemice.