„Furtul miliardului” după patru ani: mai multe întrebări decât răspunsuri

Astăzi se împlinesc exact patru ani de la controversată decizia a guvernului Leancă de a garanta credite de urgenţă pentru a acoperi furtul miliardului din sectorul bancar. La patru ani distanţă există mai multă întrebări, decât răspunsuri despre acea fraudă. La această concluzie au ajuns experţii Centrului analitic independent Expert-Grup într-un studiu prezentat azi la Chişinău.

„Furtul miliardului” după patru ani: mai multe întrebări decât răspunsuri

Ce se cunoaște până acum despre frauda bancară ce a devenit cartea de vizita a politicienilor din R. Moldova? Cu certitudine se poate vorbi despre nota de plată ce depășește 13 miliarde de lei puse pe umerii plătitorilor de taxe, cumulată cu scăderea puterii de cumpărare a leului cu circa o treime din valoarea de zile mari și lichidarea a trei bănci, printre care una sistemică, de stat – Banca de Economii.

Se mai ştie că frauda bancară a generat o serie de costuri indirecte, între care, încetinirea activității economice, deteriorarea climatului investițional sau reducerea încrederii în instituțiile de stat.

Previzibile sunt, spun experţii, elementele ce au permis acest furt al miliardului. Lipsa de coordonare dintre instituțiile de stat, combaterea defectuoasă a spălării banilor și disputele politice de la acel moment sunt doar câteva dintre premisele identificate de Expert-Grup, premise ce au făcut posibilă devalizarea a trei bănci și deturnarea unor fonduri de ordinul miliardelor de lei.

Se mai cunoaşte că frauda bancară nu a fost un eveniment izolat. Tot acest proces s-a derulat pe mai multe direcții, cuprinzând o bună parte din mediul financiar-bancar, implicând funcționari de rang înalt din instituții ale statului și având o puternică susținere în mediul politic, spune expertul Dumitru Pîntea:

„În cunoştinţă de cauză multe instituţii nu au reacţionat la timp pentru a preveni elementele destabilizatoare şi elementele care au stat la demararea fraudei. De asemenea, totul s-a făcut în secret - atât frauda, cât şi acţiunile de stopare a acesteia. Evitând parlamentul, guvernul şi-a asumat o serie de decizii secrete prin care a acordat garanţiile. În probabilă cunoştinţă de cauză că urma acordarea unor credite de la BNM, cele trei bănci au atras resurse suplimentare din sectorul bancar şi procesul de creditare frauduloasă a continuat.”

Ce nu se cunoaşte deocamdată despre furtul miliardului, chiar daca au trecut patru ani de la producerea acestuia? Lista enigmelor pare a fi mai mare decât cea a faptelor cunoscute, spune Dumitru Pîntea:

„Cine se face vinovat de aceste pierderi? În ce condiţii au fost date creditele frauduloase? Cine sunt beneficiarii acestora? Şi efectiv frauda a început din 2007 sau 2012? O ultimă întrebare este despre acțiunile autorităților privind modul de rambursare a deponenților şi creditorilor celor trei bănci. Până la moment nu este nici un raport care să evalueze persoanele care au beneficiat de creditele acordate de BNM. Urma să se evalueze afilierea cu banca şi dacă banii din bănci nu provin din surse dubioase. Până la urmă am văzut că toţi şi-au recuperat banii.”

O altă necunoscută şi poate cea mai importantă e adevărata proporție a fraudei bancară, oricât ar suna de paradoxal, spune expertul Eugen Ghileţchi. Se cunoaşte doar mărimea creditelor de urgenţă convertite în datorie de stat, adică cele peste 13 miliarde de lei pe care cetăţenii trebuie să le achite în următorii 23 de ani, cu o dobândă adiţională de peste 11 miliarde de lei.

„Elementul care nu este analizat suficient de autorităţi este investigarea portofoliului de credite al celor trei bănci. Din cauza că băncile au fost delapidate prin procesul de creditare frauduloasă, este absolut necesar de investigat întregul portofoliu al celor trei bănci.”

Numai că, constată expertul, acest lucru nu se regăsește nici în strategia de recuperare a fraudei bancare, publicată acum câteva luni de procurori. Acea strategie egalează frauda cu suma creditelor de urgenţă acordate de BNM, pe când suspiciunea experţilor e că frauda ar fi mai mare. Eugen Ghileţchi mai observă că strategia exagerează cu aproape un miliard de lei suma care ar urma să fie recuperată din vânzarea unor valori mobiliare, dar şi suma ce urmează să fie recuperată din vânzarea activelor băncilor.

În patru ani, au fost recuperate circa 3% din frauda bancară. Din procesul de lichidare a activelor au fost recuperate 430 de milioane de lei, faţă de 1,5 miliarde de lei, cât a constat până acum recuperarea miliardului din buzunarele plătitorilor de impozite, adică a cetăţenilor.

După frauda bancară, sistemul financiar trece în continuare print-o amplă reformă, demarată inclusiv sub presiunea partenerilor externi. În toţi aceşti patru ani au fost pornite o serie de acțiuni menite să consolideze stabilitatea sistemului financiar şi a sectorului bancar, multe dintre care reprezentând angajamente asumate în cadrul Memorandumului cu FMI sau în cadrul Acordului de Asociere cu UE. Cu toate acestea, constată experţii, riscul utilizării fondurilor publice pentru salvarea băncilor falite nu a fost eliminat în totalitate. Cu alte cuvinte, frauda bancară s-ar putea repeta, sugerează experții, dar de o manieră mai sofisticată.