Doi cunoscuti jurnalisti de investigatie, Régis Genté si Nicolas Jallot, ne propun o carte pasionanta, cu titlul Futbol si cu un subtitlu lamuritor : Balonul rotund de la Stalin la Putin, o armă politică (editura Allary). Este o istorie sintetica a fotbalului rusesc, dar este în egala masura o istorie a URSS si a Rusiei prin intermediul fotbalului.
Evident, englezii sunt cei care au adus acest sport în Rusia; de altfel, puterea sovietica a privit o vreme fotbalul cu suspiciune, considerându-l un sport «burghez». Un rol decisiv în impunerea fotbalului în URSS l-au avut celebrii frati Starostin, Nikolai, Aleksandr, Andrei si Piotr. Profitând de protectia unui nomenklaturist important, Aleksandr Kosarev, ei înfinteaza clubul Spartak, care se va bucura, si nu numai la Moscova, de cea mai mare popularitate. Primul campionat al URSS, într-o formula redusa, este organizat în 1936. În anii ’20, un ambitios politician din Georgia, Lavrenti Beria, intuieste ca fotbalul i-ar putea servi scopurile. Se ocupa îndeaproape de clubul Dinamo Tbilisi si construieste în capitala gruzina un stadion nou care îi poarta numele. Dinamo este de fapt clubul politiei secrete, clubul NKDV-ului, si are echipe la Moscova, Kiev, Tbilisi. Se naste o rivalitate acerba între Dinamo Moscova si Spartak Moscova, iar sinistrul Beria, ajuns patronul NKDV-ului, merge pâna la a modifica rezultatele unor meciuri pentru a-i favoriza pe dinamovisti. Si pâna la a-i trimite pe fratii Starostin în Gulag.
Your browser doesn’t support HTML5
Jurnal de corespondent: Alexandru Călinescu (Iași)
Fotbalului sovietic îi lipsea însa recunoasterea internationala. Primii pasi – timizi – în acest sens se fac tot în anii ’30, prin – spre exemplu – turneul jucatorilor basci de la Athletic Bilbao. Excelent prilej de a face propaganda în favoarea Republicii spaniole! Numai ca turneul e dezastruos pentru imaginea fotbalului sovietic: bascii se dovedesc net superiori. Sa mai notam ca, pentru a câstiga bunavointa lui Sralin, s-a organizat un meci în Piata Rosie, unde s-a instalat un gazon sintetic. Un capitol aparte e consacrat compozitorului Sostakovici care avea pentru fotbal o pasiune devoratoare.
Impactul propagandistic al fotbalului este exploatat si în timpul razboiului mondial. E semnificativa ascensiunea clubului de fotbal al Armatei Rosii, TSKA. Se joaca fotbal în Leningradul asediat, desi e imposibil de stiut daca acele meciuri au avut cu adevarat loc. La fel – în Stalingradul în ruine. La Kiev se desfasoara asa-numitul «meci al mortii» între o echipa locala si o selectionata germana, meci transformat într-un adevarat mit, printr-o abila operatie de mistificare.
Autorii evoca figura legendarului portar Lev Iasin si arata ca folosirea imaginii sale este, pentru puterea actuala, un mod de a asuma nostalgia fata de maretia pierduta a Uniunii Sovietice. Oricum, si pentru Putin fotbalul este un instrument de propaganda. Simptomatica în acest sens este povestea crearii clubului Terek Groznîi, cu o dubla finalitate: sa le arate, o data în plus, cecenilor ca sunt cetateni ai Federatiei Ruse si sa le demonstreze strainilor ca Cecenia este pacificata si reconstruita.
Iar Putin, sa nu uitam, a lansat în 2002 reforma menita a face din Rusia o mare putere sportiva. Prin orice mijloace, trebuie adaugat, inclusiv – asa cum s-a vazut – prin dopaj.
Excelent documentata, dovedind o cunoastere aprofundata a realitatilor rusesti, cartea lui Genté si Jallot ne îngaduie sa întelegem care este, pentru Kremlin, miza Cupei mondiale ce se desfasoara în aceste zile.