Galerie foto | Cum arată cea mai mare centrală nucleară din Europa după doi ani de ocupație rusească
Doi bărbați în sala de control a Centralei Nucleare Zaporojie (ZNPP) din estul Ucrainei.
Această fotografie face parte dintr-o serie de imagini publicate de presa rusă de stat pe 4 martie, care arată funcționarea internă a centralei în timp ce se afla sub ocupație rusă.
Un bazin de răcire prin pulverizare la centrala nucleară ZNPP, care este cea mai mare centrală nucleară din Europa.
Fotografii din interiorul centralei au fost publicate înainte de o întâlnire între președintele rus, Vladimir Putin, și șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, pe 6 martie.
Oameni care se plimbă în incinta ZNPP.
Se crede că nivelul actual al personalului de la instalație este sub o treime față de numărul de dinaintea invaziei.
Un bărbat în sala de control a centralei nucleare ZNPP.
Aproximativ 120 de muncitori ucraineni care au refuzat să accepte cetățenia rusă și să semneze contracte cu o companie energetică de stat rusă ar fi fost concediați în luna februarie.
O hală de turbine din ZNPP fotografiată pe 2 martie 2024.
În prezent, centrala nu produce electricitate, dar reactoarele sale necesită o răcire constantă făcută de specialiști care au instrucție specială, pentru a evita riscul unei fuziuni nucleare.
Un tanc rusesc în interiorul centralei ZNPP, pe 16 martie 2022.
Instalația ucraineană a fost capturată de forțele rusești la doar câteva zile după ce a fost lansată invazia la scară largă a Kremlinului, pe 24 februarie 2022.
Camere afectate de lupte din interiorul centralei nucleare, în martie 2022.
În bătălia pentru controlul centralei ZNPP, mai multe clădiri au fost avariate, iar peretele exterior al unui reactor a fost străpuns de un proiectil.
Inspectorii AIEA, inclusiv președintele Rafael Grossi (în centru dreapta, cu șapcă și vestă albastră), inspectează pagubele provocate de un obuz care a căzut pe o clădire care adăpostește combustibil nuclear, în septembrie 2022.
Detaliile despre ce s-a discutat la întâlnirea cu ușile închise dintre Grossi și Putin din 6 martie 2024 sunt neclare.
Șeful AIEA a decris laconic „schimbul important” cu președintele Federației Ruse de la Soci pe tema securității nucleare și a securității centralei.
Turbinele de la centrala nucleară ZNPP, în martie 2024.
Înaintea întâlnirii cu Putin, Rafael Grossi a făcut apel la „reținere militară maximă” după ce, la sfârșitul lunii trecute, au fost raportate mai multe explozii în apropierea centralei, pe care Kremlinul le-a pus pe seama Ucrainei. Kievul nu a răspuns acestor acuzații.