Născută la 23 mai 1983 in satul Puţintei, r. Orhei. A făcut studii la UPS „Ion Creangă”, facultatea „Arte Plastice şi Design”, specialitatea „Arta decorativă”, ulterior studii masterat UPS „Ion Creangă”, specialitatea „Arte plastice”. Artist plastic, poet, membru titular al UAP Moldova.
Săptămâna mea a început cu duminica.
Pentru toți oamenii în mod obișnuit e o zi în care se lenevește, poate se merge la biserică, se gătește ceva mult și bun, se întâlnesc rudele, se duce la pescuit etc., iar pentru mine a fost o zi absolut diferită.
Sorbind cafeaua și privind pe geam mă întrebam cum va trece această duminică și cine va veni la vernisaj la 10.00 dimineața. Vocea interioară în liniște îmi spunea să fiu calmă căci totul va fi minunat și... așa a fost.
Cu părul încă ud am îmbrăcat costumul popular ce cântărește mult mai mult decât toate rochiile mele. Ne-am străduit cu soțul să învârtim fustele de lână și brâul ca niște gospodari, dar nu prea ne-a reușit. Mi-am pieptănat părul încă o dată, am privit în oglindă, mi-am zâmbit și mi-am mulțumit pentru cât lucru am reușit să fac în ultimele luni. Până dimineață eram cuprinsă de oboseală, aveam mâinile amorțite, dar cu venirea zorilor veni și vernisajul meu.
,,Podoaba veșniciei,, stătea mândră pe simezele muzeului. Câțiva invitați cu flori în mână priveau tablourile comentând, iar eu urcam ușor scările de fier ce-mi par atât de frumoase. Din rame mă privea duminica mea, acea eu pe care încă nu o cunosc bine, acel segment de personalitate, de caracter, de talent, de conștiință despre care nu știu prea multe, dar datorită căruia sunt un om fericit. Eu mă priveam pe mine..., o senzație de nedescris. După multe expoziții personale aceasta este prima în care am coștientizat cu adevărat că pe simeze sunt expuse părți ale sufletului meu, ale gândului, ale lumii interioare, ferestre către sine și drumuri spre ce sunt de fapt eu.
37 de autoportrete. Toate au subiecte diferite, fie sunt figurative sau reflectă obiecte arhitecturale, naturi statice, dar toate sunt oglinzi ale omului ce își pieptăna părul ud dimineața, vara, în fuste de lână.
Am primit zeci de îmbrățișări, cuvinte alese, aplauze, un braț de flori, dar cel mai important este ce am dat. Am dăruit prin pictură lumină și emoții, ele nu pot fi cu nimic măsurate. Asta e bucuria mea!
Ca un soldat brav, am rezistat căldurii din muzeu până la sfârșitul vernisajului. Am dat jos cele mai frumoase zale din viața mea, adică cel mai frumos costum purtat vreodată și am îmbrăcat rochia albastră.
Odată cu ea totul în jur s-a schimbat, libertatea și fericirea au atins cote maxime.
Afară cântau lăutarii pentru oaspeți aleși, funcționari de la ministere, ambasade și iubitori ai portului popular, iar eu, în lumina podului cu vitralii, mulțumeam fiecărui tablou pentru că m-a ales pe mine să-l aduc în lume și să îl botez.
Apoi, am urcat la volan și cu familia am plecat la Puțintei, la casa părintească, acolo unde am vrut neapărat să prind ultimile note de parfum din teiul sub care am crescut. Le-am prins. L-am îmbrățișat și am ascultat inima celui mai iubit pom din lume.
Miezul nopții m-a prins la volan căscând la fiecare pas. Sub cerul înstelat am ajuns la Chișinău foarte obosită și foarte fericită c-am îmbrățișat un tei.
Galina Vieru, ,,Calea mirajelor,”
Ups ! Azi e luni.
Prima dată în viața mea când nu m-am prezentat în platoul unei televiziuni. Prima dată cel puțin în ultimii ani când nu am auzit nici o alarmă la telefon. Rușine, ce rușine mi-a fost, dar robotul din mine mi-a amintit că totuși sunt om. M-a trezit un apel telefonic, însă bateriile mele arătau zero procente, atât. Am dormit până mai târziu. Mi-am permis. Copiii au făcut liniște, soțul a plecat tip-til. Prin geam mai intrau note de tei ce se stinge și praful de la mătura de crengi.
Mi-am poruncit să mă trezesc și ținând în mână un ceaun de cafea s-au pornit mesajele. Un adevărat izvor de cuvinte atât de frumoase, de calde, de recunoștință, de admirație... M-au umplut de ceva inexplicabil de mă întrebam, oare toate acestea le merit eu ?
Doamne, câtă frumusețe există în lume, câți oameni buni, cum nu văd unii asta?
Dar, ce să spun de alții dacă și eu șchiopătez uneori. Un grup de fete ce brodează cu măiestrie, cu și mai multă măiestrie m-au jignit, iar acest incident a tensionat zilele de până la vernisaj. Sunt lecții de viață prin care înțelegi că deschis trebuie să fii nu întotdeauna și nu pentru toți, și când cineva bate la ușa sufletului tău, nu e neapărat să fii acasă. Am învățat foarte bine la școală, dar totuși uneori mai calc prin străchinile vieții.
În această luni am băut multă cafea, am meditat și am spălat cu drag și dor frigiderul.
Ușa atelierului m-a atenționat că după ea e mare tărăboi. Curajoasă am intrat în spațiul meu intim și am început să depăn un plan de acțiuni. Totul a mers bine până am înțeles că mă simt cam amețită de la căldură, căci pictura nu mă poate dimineața obosi. Privilegiul de a comunica cu condiționerul a fost rupt de un cablu defect al rețelei electrice, ce s-a pensionat când probail eu eram mică. Aerul dens și greu ca uleiul m-a amețit definitiv. Am fugit acasă unde copiii mă așteptau să mai stau un pic și cu ei.
Amintirile despre Paris, Etretat, mare azurie, au dat curs căutării unui loc de vacanță de vis. Cu albastru, mult albastru, cu păsări, cer, soare, valuri, dar fără oameni. Cred am nevoie de o pauză, de un popas pe vârf de munte, unde iubesc să vorbesc cu Dumnezeu, dar mai am de afișat o expoziție, de ilustrat o carte, de pictat mult, mult și de jucat rolul de mamă, și soție, și simplă femeie. În tot acest timp simt că vara trece. Eu nu reușesc totul cum alții cred, dar ce reușesc mă face împlinită.
Miercurea a început la magazinul ,,Bucuria,, , după daruri, apoi la cel de vinuri, după rubiniu. Cadouri ce obișnuim să le dăruim oamenilor ce vor să simtă gustul Moldovei. O delegație de români din sfera turismului, printre care și o dragă prietenă, au binevoit să vadă expoziția mea înainte de a pleca la Orheiul Vechi. I-am condus printre tablouri și râzând cu ei, am înțeles ce noroc am la oameni. Senini, mult prea senini și fericiți de a fi la Chișinău pentru prima dată. Impresionați de oraș și de faptul că artistul personal le-a prezentat creația sa.
Ziua a mers ca pe roate, ca pe unt, mai ales pentru că am primit în dar un boț de brânză de burduf, o țuică și gem de măceșe, preferatul meu.
La Casa Radio mi-am parcat calul alb în cel mai mare soare și fluturând poalele rochiței de ștapel m-am prezentat la timp în studioul Cezarei. Totul a fost minunat !
Of, să nu trezești copiii, îl atenționez pe soț atunci când gătește cafeaua dimineața.
Ca un erou sovietic am luat micul dejun și fuga la atelier. Cablul încă neschimbat, căldura și mai mare, gândurile la vecinul rus căruia îi vorbesc în rusă, dar tot nu mă înțelege, cineva fumează în hol non-stop, șapte rânduri de sudori, dar și o bucurie. A venit coletul de la Paris cu parfumurile preferate, pe care pentru prima dată le-am procurat personal din vitrinile pariziene, cu preț complet, fără reduceri și fără regretul că ele pentru mine costă scump.
De multe ori depăn trecutul pe deget și conștientizez că practic toate visele s-au împlinit. Gândul cu adevărat e material atunci când știi să manifești bucuria recunoștinței. Am un vis nou, mare, cred că cel mai mare și mai comun vis din lume, cel de a fi PACE în țara vecină și pe întregul pământ. Mai am unul mai puțin important, dar esențial pentru mine și Moldova mea, cel de a auzi la fiecare colț limba ROMÂNĂ. Am obosit, dacă ați ști cât de mult am obosit de faptul că noi nu suntem respectați la noi acasă, că și azi ni se spune prin troleibuze să vorbim na celoveceskom eazâke și noi răbdăm, tăcem, nu cumva să supărăm minoritățile naționale, că dacă cumva se duc ???
Mă deranjează faptul că pe la muzee și biblioteci te întâmpină vorbitori de rusă care nu știu nici a se saluta în limba de stat, nu mai spun de restul instituțiilor începând cu piața și până la Parlament.
E of-ul meu personal. Cu el am crescut. Nu mă judecați. Democrație înseamnă și respect pentru țara în care ai ales să trăiești. Punct !
Dincolo de toate, în această joi, pentru prima dată am pictat un nud al sexului puternic, omagiu adus tuturor bărbaților care luptă în războaie pentru viața femeilor și copiilor lor, pentru libertate, pentru pace.
Primesc în continuare mesaje. Sunt menționată în postări de oameni care au vizitat expoziția și au ceva de spus. E bucurie, e o bucurie de nedescris să fii apreciat atunci când rupi din tine și dai, dar cea mai mare împlinire este când privitorul cuprinde cu ochii creația ta și se umple de senin, de lumină, de culoare, uneori de lacrimi, căci există amintiri și dureri pictate în parcursul meu, nostalgii, oameni și locuri, și toate în ansamblul dacă pot sensibiliza, înseamnă cu adevărat că frumusețea va salva lumea.
Cineva mi-a mărturisit că urmărind picturile mele cu case albastre le-a îndrăgit și a procurat undeva într-un sat câteva bijuterii arhitecturale. Alții și-au umplut casele cu picturi albastre fiind la mii de km de Moldova. În această săptămână am expediat câteva lucrări în marile capitale Europene, unor oameni ce au ales să aibă o parte din creația mea și un suflu despre țara natală în locuințele lor. Cineva își așteaptă picturile dragi peste ocean. Asta bucură, crește numărul oamenilor care apelează la artă pentru a evolua, care valorifică creația, care înțeleg că doar prezența bunurilor materiale ne face să fim pustii.
La Simpozionul Internațional din Franța de unde m-am întors recent, au participat 12 țări. Aproximativ toate lucrările din cele două expoziții prezentau abstracții. Eu am ales să merg cu subiectul IEI. E al meu, al nostru, mă reprezintă și îmi doresc enorm ca Moldova să fie cunoscută în lume nu doar datorită vinurilor bune, dar și prin valorile artistice ce o definesc, prin piese de patrimoniu, prin covor, pomul vieții, arhitectura vernaculară și artiștii contemporani.
Apropo, francezii nu știu că noi vorbim limba română și că am fost rupți de România cândva. E ceva ce mă motivează și mai mult să vorbesc lumii prin creație despre o țară mică, mică, dar cu o concentrație mare de valori.
În pauzele picturii de vineri, privesc fotografii de la vernisaj. Acest muzeu e unic, e tare frumos, dar cuprins de pictură și broderie e un loc unde sufletul cu adevărat se odihnește.
Vă invit să vizitați expoziția mea de pictură ,,Podoaba veșniciei,” , un proiect în colaborare cu Muzeul Național de Etnografie, ce prezintă pe simeze elemente pictate din costumul național cât și piese brodate din matrimoniul muzeal. Va dura până la sfârșit de septembrie.
Vă aștept cu drag și cu inima deschisă !