Generalul Ion Costaș, care a fost ministru de interne în perioada proclamării independenței Republicii Moldova și ministru al apărării în timpul războiului de pe Nistru, a anunțat că vrea să candideze la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie la cererea participanților la războiul din 1992. Miercuri, Costaș a depus cerere de înregistrare a grupului său de inițiativă la Comisia Electorală Centrală. „Mă implic în această bătălie pentru a candida și a aduce la conducerea acestei fâșii de pământ oameni sănătoși la cap (...), să terminăm cu hoția, cu oligarhii, cu banditismul”, a declarat Costaș Ziarului de Gardă. În vârstă de 76 de ani, Costaș a jucat un rol-cheie la înființarea forțelor de poliție și apoi ale armatei R. Moldova. Perioada depunerii cererilor de înregistrare a grupurilor de inițiativă pentru participarea la alegeri a început pe 1 septembrie, iar în primele două zile au făcut asemenea demersuri opt potențiali candidați, inclusiv Tudor Deliu (PLDM), Renato Usatîi (Partidul Nostru), Andrei Năstase (Platforma DA), Maia Sandu (PAS), Octavian Țîcu (PUN), Andrian Candu („Pro Moldova”), Ion Costaș (independent) și Alexandr Kalinin (Partidul Regiunilor), precizează Ziarul de Gardă.