Victor Ambroci s-a născut la 22 august 1961, în satul Lozova, Strășeni. A absolvit filologia la USM și Academia de Administrare Publică. Decorat cu „Meritul civic”. Din 1993 este director la Școala nr. 56, pe care, în 2000, a transformat-o în Liceul Teoretic „Spiru Haret”.
Your browser doesn’t support HTML5
Jurnalul săptămînal al lui Victor Ambroci
Luni
Aseară am ajuns acasă împlinit. Săptămâna care s-a scurs mai repede decât altele mi-a adus, prin cele trei spectacole din cadrul Reuniunii Teatrelor Naţionale şi seara de jazz de la Filarmonică, o stare de satisfaţie pe care mi-o doream de mai demult. Toate acestea au atenuat oboseala acumulată la serviciu. Evenimentele, pe lângă încărcătura culturală, mai sunt şi un prilej de revedere a oamenilor dragi: foşti şi actuali elevi, părinţi, colegi. Dar precum tuturor ne plac surprizele, deosebit de emoţionantă a fost întâlnirea, în plină stradă, cu tinerii actori de la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu pe care, cu o seară înainte, i-am admirat în spectacolul „Avioane de hârtie”. Ne-a flatat faptul că şi ei ne-au recunoscut şi atunci mi-am dat seama că între spectatori şi actori se leagă o comunicare asemănătoare cu cea dintre elevi şi profesori. Comunicarea unui mesaj e posibilă doar printr-un circuit constant dintre cei care îl oferă şi cei care îl primesc.
Asta a fost ieri, iar azi de dimineaţă, luând dejunul, auzeam cum domnişoara responsabilă de horoscopul de la „Matinalii” atenţiona mai multe jivine, printre care şi pe lei, să fie atenţi fiindcă pot nimeri în accident. M-am gândit că nu e chiar bine să-i stresezi pe oameni înainte de a ieşi din casă. Dar toate au urmat conform programului obişnuit de luni: discuţii cu elevii şi colegii, şedinţa operativă de după-amiază şi multe, multe hârtii ...
E început de săptămână, dar grijile se adună. Noroc de copii, omuleţii aceştea care nu te lasă să te plictiseşti niciodată. Şi care te întreabă ce să mai facă de Ziua profesorului, dacă anul acesta vom merge la FILIT la Noaptea albă a poeziei şi ce vom face la Oradea.
Marţi
Ajuns la serviciu am început cu verificarea listei participanţilor la Proiectul „Oradea – Chişinău, Punţi peste Timp, 1918-2018”. E tare complicată treaba asta, dar sper ca rezultatul să fie unul de excepţie. Abia aştept să ne revedem cu colegii de la Liceul „Aurel Lazăr” de acolo, să vizităm această frumoasă localitate şi, desigur, să le arăt colegilor mei mult promisa Peşteră a Urşilor.
Pe la amiază am discutat cu câţiva elevi despre probleme de comportament, dar şi despre proiectele lor de viitor. E dureros să auzi că părinţii lor nu au timp pentru a-i asculta.
Înainte de a începe pregătirea pentru orele de a doua zi, am luat o pauză uitându-mă peste ultimile ştiri. Dan Spătaru ar fi împlinit astăzi 79 de ani. Ştiu oare elevii mei că acest cântăreţ a bătut recordul la aplauze? Citisem undeva că în Cuba ar fi fost aplaudat 16 minute şi 19 secunde în şir.
Uite o altă profesie care seamănă cu cea a profesorului, doar că nu fiecare dintre noi îşi primeşte aplauzele. De dimineaţă, la intrarea în liceu, aud cum o fetiţă de pe scaun strigă în gura mare: „Urăsc profa de ...”. O invit la o discuţie şi constat că motivul era o banală observaţie făcută, în ajun, de profesoară. Şi mă gândesc cât suntem de vulnerabili. Dau dreptate psihologilor care afirmă că generaţia de astăzi este „a fulgilor de nea”. Irascibili şi egocentrici, se lasă supăraţi de gesturi mărunte, iar profesorilor le este tot mai greu să aleagă instrumentele eficiente de relaţionare cu aceştia.
Miercuri
Miercuri e ziua când uit că sunt director şi devin profesor – un rol care îmi place. Cu elevii mei de-a XII-a am ajuns la concluza că omul trebuie să insiste chiar şi atunci când toate lucrurile par a-i fi împotrivă. Cred că este un mesaj extrem de actual pentru ţara noastră, dar şi pentru întreaga dezordine mondială. Mi-ar plăcea să găsească în ei resurse să se împotrivească factorilor demotivanţi, aşa cum au făcut-o modelele discutate astăzi: Van Gogh, Einstein, Beethoven, Churchill şi alţii. După ore am reintrat în circuitul lucrurilor de rutină.
Cu toate astea se apropie Ziua profesorului, eveniment care ne-a adunat pe managerii din municipiu la festivitatea de la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, organizată de Direcţia Generală Educaţie, Cultură, Tineret şi Sport.
Ziua am încheiat-o cu recepţia oferită de Ambasada Germaniei la Chişinău. Ştiu nemţii că idealul libertăţii poate fi atins doar prin Unitate Naţională!
Joi
De obicei joi nu se întâmplă nimic deosebit. Poţi să te dedici în linişte activităţilor curente. Dar uite că astăzi am fost scos din această stare de confort. Diploma Guvernului, oferită cu prilejul sărbătorii, mi-a provocat emoţii de tot felul. Bucuria pentru performanţa colegilor şi discipolilor mei, s-a amestecat cu nostalgia pentru cei care nu mai sunt alături, dar şi cu regretul pentru mulţimea de probleme din domeniul educaţiei.
Spre seară, întorcându-mă spre Liceu, unde aveam planificată o şedinţă cu părinţii, mă gândeam că se cam adună anii dacă am început să iau diplome şi să nu mă pot bucura până la capăt pentru ele.
Vineri
Ziua profesorului o poţi simţi pe deplin doar fiind la şcoală. Obligatoriu e să mai fii şi profesor. Adevărat profesor. Nu se compară cu nimic cu licărul din ochii copiilor, indiferent de vârsta lor. Dacă ştii să le dăruieşti dragostea ta, nu e posibil să nu fii răsplătit cu dragostea lor.
La uşă am fost întâmpinaţi cu câte o gutuie. Mulţumim elevilor pentru această revărsare de galben şi aromă autumnală. Nu se poate imagina un dar mai frumos decât dorinţa elevilor de a te sprijini, de a te înţelege, de a fi gata să intre în pielea ta. Azi la Liceul „Spiru Haret” a fost Ziua Autoadministrării. Toate funcţiile noastre din sala de clasă, dar şi cele de birou, au fost preluate de elevii claselor superioare. I-am văzut extrem de responsabili, îngrijoraţi pe alocuri, încântaţi sau dezamăgiţi de la caz la caz. Acest exerciţiu simt că ne apropie tot mai mult şi dă substanţă expresiei care îmi place atât de mult: Familia Spiru Haret.
Săptămâna s-a încheiat frumos, mă bucur că am ajuns la finalul ei sănătoşi şi împliniţi. Iar eu, pe lângă toată agitaţia profesională, am găsit timp pentru familie, pentru Eseurile de duminică ale lui Noica, pentru irepetabila voce a Mariei Callas.