„Manifestul conservator” al criticilor Angelei Merkel

Angela Merkel

Disidenţii conservatori din Uniunea Creştin-Democrată (CDU) cer o reorientare spre valorile tradiţionale.

Your browser doesn’t support HTML5

„Manifestul conservator” al criticilor Angelei Merkel

Membrii cabinetului federal s-au întrunit pentru a discuta marţi şi miercuri linia comună a programului de guvernare. În primele săptămîni de cînd s-a format noua echipă guvernamentală s-au ivit neînţelegeri între coaliţionarii din Uniunea Creştin-Democrată (CDU), prezidată de Angela Markel, din Uniunea Creştin-Socială – bavareză (CSU) şi din Partidul Social-Democrat (SPD). Social-democraţii s-au supărat pe ministrul de interne creştin-social, Horst Seehofer, pentru că a declarat că islamul nu face parte din Germania, dar musulmanii aparţin Germaniei. Supăraţi au reacţionat social-democraţii şi după de ce ministrul sănătăţii, creştin-democratul conservator, Jens Spahn, a declarat că banii alocaţi ajung persoanelor care trăiesc din ajutor social (cunoscut sub denumirea Hartz IV) şi ca atare nu ar exista în Germania oameni care trăiesc sub pragul sărăciei.

În consecinţă, secretarul general al social-democraţilor a cerut astăzi creştin-democraţilor să îndrepte situaţia creată. Miniştrii ar trebui să înceapă să-şi vadă de treburile lor, (a spus el postului de radio-tv bavarez, BR) şi să renunţe la declaraţii producătoare de ştiri senzaţionale.

Manifestul conservator

Angela Merkel, ca mediatoare, nu a reuşit să-şi îmblînzească echipa care urmează să guverneze în următorii patru ani. Nici măcar pe cei din propriul partid care o contestă şi au criticat-o deseori în trecut, ca de pildă, Jens Spahn, care face parte din aripa conservatoare a Uniunii Creştin-Democrate, cooptat acum în guvern ca ministru al sănătăţii.

Aripa conservatoare a creştin-democraţilor care-şi spune „Uniunea valorilor” (WerteUnion) s-a întrunit la sfîrşitul săptămînii trecute în oraşul Schwetzingen şi a dat publicităţii un document programatic, intitulat, „Manifest conservator”. În esenţă, autorii manifestului cer o reorientare politică şi ideologică a partidului, renunţarea la o linie care defineşte formaţiunea ca un simplu partid de centru dreapta. Cu alte cuvinte, conservatorii îşi imaginează un partid de dreapta, tradiţional, reproşînd Angelei Merkel social-democratizarea Uniunii Creştin-Democrate.

Manifestul cuprinde, mai ales, critici aspre la adresa politicii migraţioniste. Semnatarii pledează pentru un curs dur faţă de „migranţi ilegali” şi renunţarea la acordarea dublei cetăţenii. Totodată, cer expulzarea consecventă a persoanelor care au intrat ilegal în Germania. În ceea ce priveşte reorientarea doctrinară a partidului, „Manifestul” cuprinde propunerea de a accepta ca linie directoare căsătoria şi familia tradiţională, respectiv modelul tată-mamă-copii ca cea mai importantă bază a societăţii.

Grupul conservatorilor a propus în „Manifest” şi reintroducerea serviciului militar obligatoriu, cultivarea unui „patriotism sănătos” şi renunţarea la centralismul european.

În documentele lor programatice conservatorii resping, de asemenea, reforma Uniunii Europene propusă de preşedintele francez Macron. În acelaşi timp, ei se opun primirii de noi state în Uniunea Monetară care nu îndeplinesc toate criteriile stabilite în acordul de la Maastricht şi sînt categoric împotriva aderării Turciei la Uniunea Europeană.

Ilustraţie:

Manifestul conservator