Germania muzicală: un Festival internațional la răscruce

Într-o vreme în care cultura, iar cea muzicală nu este cea din urmă, traversează un alt moment de criză, pe fundalul politicilor populiste și ultranaționaliste, care își găsesc sprijin chiar în state occidentale liberale cum este Germania, vestea că un Festival de muzică de cameră de excepție, cum este cel organizat în ultimii trei ani sub direcția violonistei Mihaela Martin în apropiere de Bonn, la Rolandseck-Remagen, și-ar putea încheia existența anul acesta, a stîrnit indignare și uimire printre muzicieni.

Vedere seara spre Rin, cu o statuie a lui Henry Moore, din Muzeul Arp, Rolandseck

​ Într-un interviu pentru Europa Liberă, un foarte cunoscut clarinetist francez prezent la Rolandeseck, Michel Lethiec, directorul artistic al Festivalului Internațional de la Prades (cel care duce mai departe numele inițiatorului său, celebrul Pablo Casals) declara: „a organiza un asemenea festival cum este cel de aici, nu e un gest de dragul meu sau al altcuiva, este un gest pentru cultură în general. Și, în această epocă, în care întreaga lume își pune tot felul de întrebări extraordinare, mi se pare injust să-ți petreci timpul gîndindu-te numai la încălzirea planetară – cu toată importanța ei, bineînțeles! – fără să te întrebi și de ce se aruncă la gunoi cultura. Spunem: atenție, nu aruncați sticlele din plastic, dar nu zicem nimic la decizii de a ne debarasa de cultură.”

Doi directori de festival: Michel Lethiec (Prades), Mihaela Martin (Rolandseck)

Un festival de muzică de cameră în Germania cu prestigioasă participare românească: Rolandseck

În fapt ceea ce este anunțat că se va petrece la Rolandseck - al cărui Festival muzical este administrat de Societatea Johannes Wasmuth și care se desfășoară în clădirea Muzeului Arp, cea în fapt a Gării Rolanseck, datînd din 1856, monument istoric salvat de la dărîmare de Wasmuth - are aerul unui gest total de impietate. Directorul Muzeului a decis ca din 2020 să nu mai colaboreze cu Societatea amintită, hotărîre care riscă să curmeze și viața Festivalului Mihaelei Martin.

Mihaela Martin cu violoncelistul Kyril Zlotnikov (Jerusalem Quartet), Rolandseck

Este greu de spus ceea ce se află exact în spatele deciziei, directorului Muzeului, Oliver Kornhoff.

Motivele prezentate de el în primăvară vizau oficial dorința unei predictibilități mai mari a organizării stagiunii muzicale, pînă acum sub egida Societății Wasmuth, și care va fi transferată la o Fundație de stat, „Villa Musica”, dublată de o stabilitate financiară (se subînțelege, absentă în prezent) și o conexiune mai strînsă cu activitățile (expozițiile) găzduite de Muzeul Arp.

Sînt argumente pe care Societatea locală le respinge, chiar dacă recunoaște că trece de cîțiva ani prin dificultăți de sponsorizare, însoțite de ceea ce se poate vedea cu ochiul liber, o îmbătrînire accentuată a publicului și absența aproape totală a reînoirii lui.

Răzvan Popovici, Mookie-Lee Menuhin și Michel Lethiec, după un Trio cu clarinet de Robert Schumann, Rolandseck

Lucrurile devin cu adevărat tulburătoare, însă, în momentul în care se constată dorința administrației Muzeului Arp de a se separa de simbolurile legate de numele lui Johannes Wasmuth, un personaj aparte al istoriei locale germane din anii 1960-90.

Johannes Wasmuth (Foto: Programul Festivalului).

Wasmuth, născut în 1936 la Warburg, fiu al unor negustori de produse orientale, a devenit la începutul anilor ’60 organizatorul unor licitații destinate unor activități de caritate, vînzînd, între altele, lucrări ale lui Picasso, Dali, Arp. Banii obținuți i-a investit, cu un talent ce a devenit recunoscut și apreciat pe plan internațional, în diverse acțiuni sociale, cum a fost, de exemplu, construcția de grădinițe la Bonn. O altă parte a fondurilor a destinat-o fondării unei galerii de artă, „Galerie Pro”, iar ulterior unei manifestări intitulate „Festival Pro”, ale cărei concerte au fost găzduite și de cunoscuta Beethovenhalle din Bonn.

Pianiștii Jeremy Menuhin și Mookie-Lee Menuhin, Rolandseck

Cum se notează într-un articol biografic în General Anzeiger din Bonn, clădirea elegantă, fastuoasă chiar, a gării Rolandseck, construcție în stil clasic din 1856, care i-a găzduit la vremea lor chiar pe Regina Victoria și pe împăratul Wilhelm al II-lea, și prin care au trecut figuri celebre, ca Johannes Brahms, Friedrich Nietzsche sau Bernard Shaw, i s-a părut potrivită pentru amplasamentul unui centru cultural.

Clădirea era abandonată după cel de-al Doilea Război Mondial, iar în 1958 proprietarii căpătaseră chiar autorizația de a o demola. Wasmuth a salvat-o, încheind în 1964 un contract de închiriere, după spusele lui fiind important „să existe un asemenea loc în care artiștii să poată face lucruri minunate”.

Artiștii, muzicieni în primul rînd, nu au ezitat să i se ralieze, Wasmuth fondînd în 1965 o Societate „de artă și

Sviatoslav Richter & Nina Dorleac la Rolandseck (detaliu) [Foto: Camillo Fischer/Stadtarchiv Bonn, by courtesy)

muzică”, împreună cu pianistul Stefan Askenase și Yaltah Menuhin, sora celebrului violonist. Acolo și-a pregătit, de exemplu, Martha Argerich participarea la Concursul Internațional Chopin din 1965, de la Varșovia, care avea să-i lanseze cariera strălucitoare cunoscută. În Gara de la Rolandseck a dat recitale de caritate, între alți mari muzicieni, și pianistul Sviatoslav Richter.

Mai mult decît atît, Johannes Wasmuth s-a aflat în spatele unui acțiuni complexe de salvare și transformare a Gării Rolandseck într-un Muzeu, susținut în întreprinderea sa de artiști plastici ca Gerhard Richter sau de mimul Marcel Marceau, autor a unui manifest purtînd motto-ul „Salvați Gara Rolandseck”. În cadrul acestor proiecte, Wasmuth avea să organizeze în anii 1970 și primele concerte ale Filarmonicii Israelului în Germania Federală, și să inițieze festivalul de muzică de cameră împreună cu concertmaestrul acesteia, Chaim Taub.

Și tot Wasmuth, prieten din 1959 cu artistul dadaist Hans Arp, avea să transforme în cele din urmă Gara Rolandseck într-un muzeu găzduind moștenirea sculptorului. Așa s-a născut, în 1977, Fundația Arp, căreia Marguerith Hagenbach, cea de-a doua soție a artistului, i-a transferat colecția de lucrări și copyright-ul pentru ele.

Vedere nocturnă a clădirii Gării Rolandseck și a Muzeul Hans Arp

​ Wasmuth a murit în 1997. Muzeul visat de el, clădit de arhitectul Richard Meier, s-a deschis în 2007, iar întregul proiect a devenit peste timp un simbol al cooperării internaționale pe planul artei și al muzicii. Din acest motiv, decizia de a renunța astăzi la colaborarea cu Societatea Wasmuth și de a pune capăt Festivalului inițiat de el, apare ca, cel puțin, stranie.

Mihaela Martin la o repetiție la Rolandseck

Deocamdată, directoarea artistică a Festivalului, violonista și profesoara Mihaela Martin, speră – cum ne-a declarat pentru Radio Europa Liberă – să se ajungă la un compromis pentru continuarea festivalului. În caz contrar, este foarte probabil ca Festivalul să-și schimbe locația, fie într-o sală mai puțin pitorească decît cea cu vedere la Rin de aici, într-o suburbie a orașului Bonn, fie să rămînă în apropiere de Muzeu, într-o construcție temporară specială, așa cum s-a petrecut ani de zile cu un alt mare Festival de muzică de cameră, cel de la Verbier din Elveția.