Cele trei state „s-au angajat să consolideze sectorul de securitate și de apărare al Moldovei, rezistența sa împotriva ingerințelor străine și să sprijine lupta Moldovei împotriva ofensivei hibride rusești”, se spune în declarația fială a miniștrilor de externe din Germania, Polonia și Franța, care s-au întâlnit miercuri, în orașul Weimar, din centrul Germaniei.
Țările din „Triunghiul de la Weimar” vor contribui, de asemenea, la mobilizarea fondurilor UE disponibile pentru inițiative locale și dezvoltare, pentru promovarea integrării europene și combaterea dezinformării, se arată în textul publicat pe site-ul ministerului german de Externe.
După revenirea la putere în Polonia a liberalilor pro-europeni, formatul numit „Triunghiul de la Weimar” a cunoscut un nou avânt, iar șefii diplomațiilor din cele trei țări au discutat despre cum să mențină acest impuls și să elaboreze o nouă agendă geopolitică pentru o UE mai puternică.
„Uniunea Europeană trebuie să devină un adevărat actor geopolitic și furnizor de securitate, capabil să răspundă provocărilor actuale de securitate și să consolideze ordinea internațională. (...) Obiectivul nostru este de a consolida suveranitatea și reziliența europeană”, se spune în declarația citată.
Totodată, miniștrii de externe din Germania, Polonia și Franța s-au angajat „să asigure succesul” procesului de extindere al UE cu Ucraina și Moldova, astfel încât acesta să contribuie la consolidarea stabilității și securității Europei.
„Acest lucru necesită un proces de aderare bazat pe merite și un sprijin puternic pentru eforturile Ucrainei și ale Republicii Moldova de a progresa în ceea ce privește reformele și de a îndeplini criteriile necesare pentru a lansa negocierile de aderare la UE până la sfârșitul președinției belgiene a Consiliului și pentru a deschide apoi grupul de negociere „fundamentală” cu ambele țări”, se mai spune în declarație.
La începutul lunii aprilie, ministrul moldovean de externe, Mihai Popșoi, a purtat discuții la Berlin cu șefa diplomației germane, Annalena Baerbock, despre sprijinul oferit Republicii Moldova de trioul de la Weimar în contextul războiului din Ucraina.
Formatul de la Weimar a fost lansat în 1991 de miniștrii de externe ai Franței, Germaniei și Poloniei, având ca obiectiv un viitor european comun.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te