Germania și-a închis vineri 3 din cele 6 centrale nucleare care mai funcționau, cu un an înaintea termenului asumat de Berlin pentru renunțarea la energia atomică.
### Vezi și... ### Să fie lumină: cum e distribuită electricitatea în UEDecizia eliminării treptate a centralelor atomice și a celor pe combustibili fosili a fost luată de guvernul de centru-stânga al cancelarului Gerhard Schroeder în 2002. Succesoarea lui la șefia guvernului, conservatoarea Angela Merkel, a decis inițial să prelungească funcționarea centralelor nucleare, dar dezastrul de la Fukushima, din 2011, a făcut-o să-și revizuiască decizia și să stabilească un nou termen de închidere: anul 2022. Cele trei reactoare închise vineri sunt la Brokdorf (la nord-vest de Hamburg, pe Elba), Grohnde (40 km sud de Hanovra) și Grundremmingen, la 80 km vest de Muenchen. Ele fuseseră puse în funcțiune în anii 1980 și au alimentat vreme de decenii milioane de gospodării din Germania.
Guvernul german de coaliție, dominat de social-democrați și verzi, a dat asigurări săptămâna aceasta că renunțarea la centralele atomice în 2022 și renunțarea la cărbuni până în 2030 nu vor afecta securitatea energetică a țării, nici obiectivul de a face cea mai mare economie a Europei „neutră” din punct de vedere al emisiilor până în 2045.