Gheorghe Budeanu: născut la 5 ianuarie 1954, Dolna, Nisporeni. Absolvent al facultății de ziaristică, USM. Activitate profesională: responsabil de promovarea literaturii artistice la Uniunea Scriitorilor, redactor la publicațiile „Tinerimea Moldovei”, „Literatura și Arta”, „Țara”, redactor-șef la cotidianul FLUX, redactor șef-adjunct la cotidianul TIMPUL, redactor-șef al Revistei Institutului Național al Justiției.
A debutat cu versuri în 1977, după care semnează șase cărți de publicistică: Transnistria în flăcări (1993), Vai, sărmana turturică (1998), 33 la Masa Tăcerii (2010), Portrete pe muchie de secol (2013), Suntem aici o cruce pe apa Nistrului (2014) și Maria. Vai sărmana turturică, ediție reeditată și completată (2017). În 2019 îi apare romanul Un strigăt pe Nistru, apreciat cu Premiul special al Uniunii Scriitorului, roman apărut și la Editura „Junimea” din Iași.
LUNI
S-a întâmplat ca ziua de luni a săptămânii în care m-am angajat să scriu acest jurnal să fie tocmai în a doua zi de Paște, zi în care toți ne bucurăm de Învierea lui Isus Hristos. Deși orașul Chișinău pare să fie înjunghiat mereu de țipătul stringent al ambulanțelor care duc spre spitale bolnavii infectați de COVID-19, totuși, ziua este una foarte frumoasă. Mai mult, în anul curent această zi mai are, pentru noi, jurnaliștii, o semnificație deosebită – e Ziua Mondială a Libertății Presei. Sărbătorile pascale, lipsa Parlamentului, care a fost dizolvat recent de către Președintele republicii, dar și restricțiile în situație de criză pandemică au făcut ca jurnaliștii să renunțe în acest an la acțiuni stradale prin care să atragă atenția societății la problemele presei din Republica Moldova.
Totuși, Centrul pentru Jurnalism Independent a anunțat câteva evenimente cu această ocazie. Azi, bunăoară, a îndemnat lumea să participe la un flash-mob pe rețelele sociale, cu îndemnul „Susținem presa”. Particip și eu, alături de apărătorii presei libere, știind că aceasta trece în ultimii ani prin foarte grele încercări. Asta ne-o demonstrează și Memoriul privind libertatea presei în Republica Moldova în ultimul an, memoriu lansat de Centrul pentru Jurnalism Independent împreună cu alte opt organizații neguvernamentale. Documentul este publicat anume cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei și trece în revistă problemele ce țin de accesul la informație, securitatea jurnaliștilor, aplicarea defectuoasă a legislației și dificultățile financiare care au afectat presa independentă. Documentul semnalează că, în ultimul an, libertatea presei în Republica Moldova s-a aflat într-un declin alarmant. Potrivit Memoriului, „guvernarea a reușit să transforme numeroase instituții mediatice în cutii de rezonanță a propriilor mesaje, iar presa independentă a fost supusă atacurilor de intimidare din partea unor grupuri de interese politice”.
Unii experți în mass-media, precum Victor Gotișan, susțin că mai ales ultimele luni ale anului trecut, înainte și după alegerile prezidențiale, au fost pline de campanii de dezinformare, de manipulare a informațiilor și campanii de discreditare, ele fiind orchestrate prin intermediul mass-media afiliate PSRM. Totuși, este de apreciat faptul că o bună parte dintre cetățenii societății noastre au început să disemineze dezinformarea de informarea corectă și resping propaganda agresivă practicată de mass-media subordonată unor forțe politice. Anume dezinformarea și propaganda practicată masiv în actualul context politic mai ales de către unele posturi de televiziune finanțate și controlate de forțe politice aflate în dizgrația societății m-a făcut să mă adresez către colegii mei, ziariștii, cu îndemnul ca ei să-și respecte corectitudinea profesională. Am făcut-o printr-o scrisoare deschisă, felicitându-i totodată cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei. Scrisoarea deschisă a fost preluată de mai multe posturi de radio și de portaluri de presă online. Încheiam scrisoarea astfel: „Frații mei – și buni, și răi –, mi-aș dori mult ca, în contextul politic din anul curent, să nu se mai întâmple lucruri care ne compromit profesia. Vă îndemn să nu acceptați rolul de killeri mediatici atunci când aveți în față adevărul. Nu fiți coada toporului cu care dușmanii continuă să lovească în interesele acestui popor”.
MARȚI
Azi reușesc să prezint la revista NATURA interviul pentru rubrica mea tradițională „Invitatul de onoare”. Este un dialog cu Valentina Ursu, cunoscută jurnalistă la Radio Europa Liberă, persoană care toată viața și-o dedică acestei profesii: o face harnic, corect și frumos. Vorbim cu ea despre libertatea presei.
Dar tot azi urmăresc un eveniment care are loc la Biserica de Lemn - Cimitirul Eroilor din satul Soci, județul Iași. Este vorba de festivitatea consacrată lui nea Ionel Paiu, care împlinește venerabila vârstă de 100 de ani. Ionel Paiu este unul dintre supraviețuitorii luptelor de la Cotul Donului, cetățean de onoare în comuna Miroslăvești, județul Iași. Mă interesează sărbătorirea acestui centenar pentru că îl cunosc și mă mândresc cu nea Ionel Paiu, care este un om tare ca stânca ruptă din munții Carpați.
Ne-am întâlnit acum vreo doi ani la lucrările Conferinței științifice internaționale „75 de ani de la participarea Armatei Române în bătălia de la Cotul Donului”, organizată la Biblioteca „B. P. Hașdeu” din Chișinău de către scriitorul Vasile Șoimaru și istoricul Mihai Tașcă. Era un eveniment de comemorare a ostașilor români care au căzut în bătăliile de la Cotul Donului, Stalingrad și Câmpia Calmucă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ostașii români au intrat în acel război pentru a elibera și pentru a obține dreptul istoric al națiunii române asupra Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța. În anul 1942, la Cotul Donului, Armata a 3-a a României a fost încercuită. În măcelul din iarna 1942-1943 au căzut 156 mii de ostași români, mulți au fost luați prizonieri. Printre acei care au reușit, totuși, se întoarcă acasă a fost și ostașul Paiu. Grav rănit, la 18 noiembrie 1942, el a reușit să scape din încercuire ca prin minune…
După conferința de la Biblioteca „Hașdeu” am discutat mult cu nea Ionel, care atunci avea 98 de ani. Mărturisirile sale le-am publicat în revista NATURA. Îmi spunea, frământându-și căciula: „Când au început atacurile aeriene, m-am culcat repede la pământ. A durat multă vreme și, trezit din frică, mi-am dat seama că am rămas doar cu unul Dumnezeu. Nu se mai auzea nimeni pe acolo. Dinspre frontul sovietic veneau gloanțele ca ploaia. Mi-am luat arma și m-am dat în retragere, dar îndată un glonte mi-a rănit mâna, apoi - văleeeeu! - un cartuș dum-dum m-a luat din spate și a ieșit prin piept. Îmi părea că arde pământul cu mine. Dacă mă pălea în stânga, trecea prin inimă și acolo mă mâncau șobolanii, nu mă mai vedeau tata și mama...”.
L-au văzut, iar azi la sărbătoarea centenarului lui participă și strănepoții săi. Au venit să-l felicite reprezentanţii Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt”, reprezentanţi ai autorităţilor publice şi ai asociaţiei veteranilor de război, dar numaidecât l-a avut alături cu această ocazie și pe basarabeanul nostru Vasile Șoimaru.
MIERCURI
Este o zi care în care am fost marcat de emisiunea „Cutia neagră” de la TV8 a Marianei Rață. Ea l-a avut ca invitat pe Renato Usatâi, liderul Partidului Nostru. Pe tot parcursul dialogului, primarul de Bălți ne-a demonstrat că marea prostie în politica noastră nu s-a terminat, ci ia amploare, mai ales în contextul declanșării campaniei pentru alegerile parlamentare anticipate anunțate pentru ziua de 11 iulie. Este un exemplu concret de degradare morală a politicienilor noștri, dar și de totală lipsă de respect din partea lor față de jurnaliști. E tragic, dacă în noul parlament vor ajunge persoane ca acest om, bădărănismul și agresivitatea căruia nu are margini. Eu l-aș fi dat afară din studio pe Renato Usatâi și aș fi inclus o secvență video în care se cântă „Treceți, batalioane române, Carpații”.
Jurnalistul nu poate să respecte etica profesională atunci când invitatul său se comportă ca un adevărat „balabol”, iar în casa în care-i oferi tribună politică face declarații demne de analiza unui psihiatru. El zicea: „Când vă văd așa tare pro-europeni, pro-români… Voi să mă întrebați de finanțare? Voi, fără ONG-uri, de mult avea să puneți pavaje prin Italia… Recunoașteți din ce ONG-uri ați fost finanțată, dar nu îmi citiți ceea ce a băgat Plahotniuc cu Publica și cu toate mizeriile. Când vine la dumneavoastră Maia Sandu vă cad toate sutienele pe aici, prin platou. Nu mă interesează introducerile voastre sectante…”.
Dacă în viitorul legislativ nu vom avea o majoritate de parlamentari culți și onești, care să ne apere interesele, politicieni ca Dodon, Usatâi sau Tauber - ultima bună și de speriat copiii – vor continua să-și bată joc de noi… De aceea, îmi doresc mult ca pe dreapta să participe la apropiatele alegeri cel mult trei forțe politice. Dacă Partidul Acțiune și Solidaritate insistă să meargă la scrutin de unul singur, Platforma Dreptate și Adevăr ar trebui să arunce „băsmăluța de pe țambal” pentru a se înțelege cu forțele liberale și unioniste în ideea unității. Dacă ultimii nu acceptă formațiunea lui Andrei Năstase, ar trebui să se unească măcar între ei, ca alegătorii pro-europeni și unioniști să aibă o opțiune clară în fața lor. Astfel, în campania electorală ar fi favorizate trei forțe politice de dreapta: PAS, DA și mișcările unioniste adunate împreună. Sigur, nu pomenesc aici de proaspetele plămădite Partidul Dezvoltării și Consolidării al lui Ion Chicu, premierul lui Dodon, și PACE al lui Cafcaliuc. Am convingerea că alegătorul nostru s-a maturizat și nu v-a reacționa la jocul acestora…
Sper ca ziariștii să-i neglijeze pe pretinșii politicieni gen Renato Usatâi și să promoveze corect forțele politice de dreapta în care azi pune mare nădejde partea sănătoasă a societății noastre.
JOI
Acum 31 de ani, la 6 mai 1990, după patru luni de la revoluția din România, la Prut se întâmpla o minune mare, care a rămas cunoscută în istoria noastră ca Podul de Flori. De-a lungul hotarului care sângera de 50 de ani inima întregului neam românesc curgeau în acea zi valuri cu oameni înfloriți de bucuria reunirii. Entuziasmul și speranțele tuturor românilor s-au unit atunci într-o horă comună. Hotarul Uniunii Sovietice era încă pe Prut, dar în avalanșa de valuri tricolore din acea perioadă, moldovenilor și s-a permis să se îmbrățișeze cu frații lor români. Li s-au deschis, pentru a trece fără pașaport și fără vize, opt puncte de frontieră: Pererâta-Miorcani, Costești-Stânca, Sculeni-Iași, Ungheni-Pod Ungheni, Leușeni-Albița, Țiganca-Fălciu, Cahul-Oancea, Giurgiulești-Galați.
Cea mai mare manifestare a avut loc la podul Leușeni-Albița, unde împreună cu lumea au venit foarte mulți politicieni, fețe bisericești, reprezentanți de marcă ai intelectualității și oameni de cultură. Într-o euforie de legendă, românii de pe ambele maluri cântau: „Trăiască, trăiască, Moldova, Ardealul și Țara Românească!”. Îmi amintesc un fragment din înflăcărata adresare la marea adunare a ministrului culturii Ion Ungureanu: „Este aceasta încă o dovadă că miracolul românesc rămâne - spre uimirea tuturor popoarelor - un neam întreg, oricât ar vrea cineva să ne împartă în bucăți diferite. Ne împart, dar noi iar ne adunăm și va veni o zi când Podul de flori se va deschide la opt dimineața și va continua în eternitate, pe vecie!”.
La Țiganca-Fălciu românii de dincolo strigau: „Bine ați venit, dragi moldoveni! Vă așteptăm de 50 de ani!”.
La Pererâta-Miorcani, oamenii adunați pe cele două maluri au coborât în ape și au pornit o horă mare în mijlocul râului. Era Hora Unirii. Grigore Vieru, venit atunci la casa părintească din Pererâta, își amintea: „La un moment dat, de partea cealaltă a râului s-a aruncat un bărbat în apă și a început să vină spre basarabenii de dincoace. Ai mei din Pererâta stăteau încremeniți. Aveau mari emoții și nu îndrăzneau să facă nici o mișcare, până s-a aruncat un pererâtean în apă. După el au pornit și ceilalți. S-au întâlnit toți la mijlocul Prutului și au încins acolo, în apă, o horă, lucru nemaivăzut și nemaiauzit nicăieri în altă parte a lumii. De aceea spun că par caraghioși astăzi cei care ironizează Podul de Flori. Nu poate fi ironizată lacrima bucuriei”.
Azi, în zi de joi și de proslăvire a acelei minuni, eu aș mai adăuga: nu poate fi ironizată, dar nici uitată lacrima bucuriei de la Podul de Flori. Din păcate, liderii politici de azi se fac a uita de acea istorică întâmplare, deși hora spirituală a celor două maluri de Prut continuă. E bine că, de câțiva ani, „podurile de flori” se transformă, simbolic vorbind, în poduri de piatră – dovadă că România își îmbrățișează cu mai mare dragoste pruncul încă rătăcitor, care, sunt sigur, după „poduri de flori” și „poduri de piatră” se va bucura de o „casă de piatră” a întregului neam.
VINERI
După ce îmi pun la punct recentul număr al revistei pe care o redactez, mă grăbesc la Centrul Militar din Chișinău, unde trebuie să-i prezint colonelului Barcari un document necesar pentru schimbarea legitimației de participant la războiul de pe Nistru. Este o cerință impusă de Guvern cu scopul de a concretiza și legitima din nou numărul participanților la războiul pentru independența Republicii Moldova. Iată ce mi s-a cerut.
„Certificat
Prin prezentul, se confirmă faptul că dl Budeanu Gheorghe Vasile, născut la 05.01.1954, a participat, în componența batalionului de patrulă și santinelă nr. 1 al Direcției de poliție a municipiului Chișinău a MAI, la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova, la Coșnița și Bender.
Drept confirmare servesc: înscrierea în livretul militar privind participarea la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității și independenței RM în anul 1992, permisul nr. 844 eliberat la 20.05.1992 de MAI, înscrierea sub nr. 24 din lista de eliberare a armamentului pe platoul Coșnița (s-a eliberat arma cu nr. 4425119), ordinul MAI nr. 402 din 25.12.1992, procesul-verbal nr. 53 din 23.03.2021 al ședinței Comisiei MAI pentru examinarea cererilor solicitanților legitimației de veteran de război”.
Certificatul este semnat de către comisarul Andrei Chirica, șef al Secției resurse umane a Ministerului Afacerilor Interne.
La centrul Militar, domnul Iacob Arnăut citește documentul și îmi spune să vin după legitimația nouă în luna septembrie, când va trebui s-o predau pe cea veche.
Pare să fie ceva obișnuit, dar ca să obțin certificatul a trebuit să mă milogesc prin diferite instituții pentru a le demonstra că am participat la războiul de pe Nistru. Mai întâi am depus la Centrul militar o cerere, le-am prezentat legitimația de participant la război și le-am lăsat livretul militar în care este indicat încă din 1992 că sunt participant la război. „E puțin, mi-au zis, mai adă alte documente convingătoare”. Caut, mai găsesc și revin la Centrul Militar. Le studiază și iarăși: „Trebuie să prezentați un certificat de la MAI”. La MAI mi se spune să merg la un subcolonel din Coșnița, care să-mi adeverească documentar, cu numărul armei, că am fost în tranșee de război. La Coșnița, subcolonelul adună o comisie și mă ispitește cu anumite întrebări, îmi cere diferite detalii despre pozițiile de luptă și atacurile militare. Chiar mă întreabă cu ce fel de mașină m-au dus de la Statul Major pe poziții în noaptea cutare. Îi spun și asta: ZIL 130. N-are ce face și scoate o foaie mucezită, scrisă în grabă, ca pe genunchi, acum 30 de ani. „Ai noroc, zice. Te-am găsit și în lista care arată că ai primit armă. Convingătoare e și semnătura ta de acolo, asemănătoare cu cea din buletinul tău de identitate”. Norocul meu este că grupul de voluntari din Pârâta în care m-am înrolat a apărat pozițiile alături de Batalionul de poliție nr.1 și am fost înarmat împreună cu polițiștii, ceea ce a făcut să fiu găsit în lista cu arme. Dar ce să facă alți voluntari, mulți dintre care sunt prin sate și nici nu știu cum să-și apere dreptul de participant la război?
După aproape 30 de ani, veteranii războiului de pe Nistru sunt nevoiți să demonstreze că, într-adevăr, au apărat în 1992 independența republicii. Voluntarilor li se cer documente, dar nu știu de unde să le ia, mai ales că majoritatea sunt pierdute. Polițiștii, securiștii și militarii au mers la război din ordinul instituției lor, ordine păstrate în safeuri, dar nu există ordine de luptă pentru acei care s-au ridicat din îndemnul inimii, mulți dintre care au luptat cu arme acaparate ca trofee de luptă. Unii dintre voluntarii de război susțin că acum se face acest lucru pentru a micșora numărul combatanților de război din contul voluntarilor. Mă enervează acest lucru, dar încerc să mă calmez, căci e vinerea de înaintea Paștilor Blajinilor și-i cazul să mă pregătesc spiritual ca să le spun și morților în războiul de la Nistru: Hristos a înviat!