După primul tur, s-au conturat cei puțin 3 grupe de alegători: cei din R. Moldova (cu o eventuala sub-divizie alegătorii din stânga Nistrului și cei din autonomia găgăuză), diaspora din Occident și cea din Est (mai ales Rusia). Fiecare a avut un candidat preferat clar la primul tur, așa că întrebarea se pune mereu, cum și de unde își pot lărgi Igor Dodon și Maia Sandu „bazinul” electoral?
Europa Liberă a stat de vorbă cu istoricul Gheorghe Cojocaru:
Your browser doesn’t support HTML5
Gheorghe Cojocaru
Gheorghe Cojocaru: „Pe ultima sută de metri ai campaniei electorale, cei doi concurenți rămași în competiție, Maia Sandu și președintele în exercițiu, Igor Dodon, aruncă în luptă ultimele rezerve, pentru a-și adjudeca mandatul de 4 ani la Președinție. Dacă în tabăra Maiei Sandu se aliniază necondiționat nu numai foștii concurenți, ci și deputați din Parlamentul Independenței, oameni de cultură și de știință, sub steagul roșu al lui Igor Dodon se văd încolonate rândurile unor consilieri și primari aleși exclusiv pe listele Partidului Socialiștilor. Într-un târziu, și democrații lui Pavel Filip au spart „betonul” alianței cu socialiștii, trecând cuminte pe băncile... dintre putere și opoziție și așteptând în care parte se va înclina balanța.”
Europa Liberă: Liderul partidului a sugerat că, în fond, democrații se pun la adăpost, pentru ca să rămână o forță importantă atunci când va trebui să fie înclinată balanța într-o parte sau alta în viitoarea configurație politică, tactică pe care a uzitat-o mereu Dumitru Diacov, președintele de onoare al acestei formațiuni, dar răspunsul foarte prompt al socialiștilor e de întors pe o parte și pe alta. Ce a fost această promptitudine a lui Chicu, alias Igor Dodon, care imediat a găsit înlocuire pentru miniștrii „rebeli”?
Gheorghe Cojocaru: „Mai întâi, poate că democrații au avut o premoniție și și-au reactivat reflexele sănătoase înainte ca nava prezidențială să ia apă. Poate că ei înșiși au fost surprinși de reacția dură a celui care i-a invitat la guvernare anul trecut. În orice caz, „trădarea” democrată a picat ca din senin și chiar dacă i-a stricat „concediul electoral”, președintele Dodon s-a grăbit să schimbe din mers roțile atelajului pentru a nu pierde din viteză înainte de finiș. Reacția sa furibundă la ieșirea democraților din coloana guvernamentală este însă una strict reactivă. Golul creat de abandonul democraților a fost umplut tot cu piesele cunoscute de la Președinție, însă lipsa umărului democrat în Parlament nu va putea fi suplinită printr-o rocadă de rutină între cele două palate vecine.”
Europa Liberă: Dacă e să credem în ceea ce spune gura târgului, Vlad Plahotniuc, proaspăt cetățean al Turciei, face suturi între cioburile loiale lui Dodon.
Gheorghe Cojocaru: „După cum arată aproape toate cele trei decenii de istorie recentă, scenariile, bune sau rele, însă adeseori cele rele devin fapt împlinit în Republica Moldova. Clasarea președintelui Dodon pe un loc secund în primul tur și retragerea Partidului Democrat de la guvernare înainte de cel de-al doilea tur sunt două semnale puternice care ar putea să tempereze apetitul lui Șor sau Plahotniuc pentru o nouă îmbrățișare cu Partidul Socialiștilor, iar o eventuală înfrângere a actualului președinte în exercițiu ar putea complica calculele deja bătute în cuie. Însă drenarea „mlaștinii” din Parlament, care se tot extinde, iată, după cum se dovedește, nu va fi un lucru ușor nici în cazul în care Președinția va avea un nou locatar.”
Europa Liberă: Așa sau altfel, sunt zile numărate, chiar ore până la alegerea unui nou președinte. Se încheie o campanie dificilă, foarte zgomotoasă, dacă ar fi să caut un epitet. Dvs., de meserie istoric, cum veți memoriza această campanie și, mai ales, încotro credeți că se îndreaptă Republica Moldova?
Gheorghe Cojocaru: „Campania electorală care se încheie va rămâne ca o campanie care a adus surprize plăcute în turul întâi și logic ar fi să se încheie în aceeași cheie, dacă vom avea un electorat la fel de determinat și mobilizat. Maia Sandu pare mai decisă să-și ia revanșa pentru eșecul din 2016, iar Igor Dodon nu pare pregătit pentru un eșec în 2020. Or, dacă Maia Sandu rămâne o speranță, Igor Dodon este astăzi un produs politic compromis. Speranța însă, parafrazându-l pe Francis Bacon, este o mâncare bună la micul dejun și, nu rareori, una fără gust la cină. În plină pandemie, Maia Sandu va avea datoria cu speranță și cu oamenii buni să pună Republica Moldova pe calea cea bună.”