Deputata socialistă Zinaida Greceanîi are statut de învinuită în dosarul „kuliok”, în care este vizat și fostul președintele, Igor Dodon, a declarat jurnaliștilor procurorul Petru Iarmaliuc, după o nouă ședință de judecată în acest caz, pe 31 octombrie, la Curtea Supremă de Justiție (CSJ).
Iarmaliuc a mai spus că învinuirea oficială i-a fost adusă la cunoștință pe 18 octombrie Zinaidei Greceanîi, care a deținut în trecut funcțiile de prim-ministră, de președintă a Parlamentului și a fost lideră a Partidului Socialiștilor (PSRM).
Într-o precizare pentru postul TV8, procurorul a spus că, de asemenea, au statut de învinuiți fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, și un asociat al acestuia, Serghei Iaralov.
Procuratura Anticorupție spune că a înaintat la audierile din 31 octombrie demersuri privind prelungirea arestului la domiciliu pentru fostul președinte Dodon, precum și o listă a probelor, care urmează a fi cercetate în ședințele de judecată ulterioare.
Avocații lui Dodon au înaintat 4 cereri de recuzare, 2 cereri privind ridicarea excepției de neconstituționalitate și suspendarea procesului de judecare a cauzei până la pronunțarea Curții Constituționale, dar și o cerere de strămutare a cauzei și suspendare a procesului de judecată. Cererile au fost respinse ca fiind neîntemeiate.
Următoarea ședință de judecată a fost stabilită pentru 11 noiembrie.
Pe 6 octombrie, Procuratura Anticorupție a anunțat că a expediat dosarul „kuliok” la CSJ precizând că Dodon este acuzat că, în iunie 2019, ar fi pretins și primit între 600.000 și un milion de dolari de la oligarhul Vladimir Plahotniuc și omul lui de încredere, Serghei Iaralov.
Banii ar fi fost destinați pentru cheltuielile curente ale PSRM, inclusiv pentru salariile angajaților partidului. În schimb, Dodon ar fi urmat să negocieze cu factori de decizie din Rusia condiții favorabile Partidului Democrat și personal lui Plahotniuc privind crearea unei coaliții de guvernare în Republica Moldova, între democrați și socialiști. Igor Dodon se declară nevinovat.