Dacă liderii țărilor din UE acceptă săptămâna viitoare să considere Ucraina și Moldova țări candidate la aderare, moldovenii se vor afla în sfârșit pe drumul integrării europene, cu acte în regulă, nu doar la nivel retoric, al declarațiilor, ca până acum. Cum văd această schimbare, acest pas înainte analiștii de la Chișinău?
Your browser doesn’t support HTML5
„Este foarte important pentru Republica Moldova că a reușit să obțină această opinie favorabilă din partea Comisiei Europene”, consideră Mihai Mogâldea, expert la Institutul pentru Politici și Reforme Europene, adăugând că cel mai probabil, propunerea Comisiei de acordare a statului de candidat la aderare Moldovei va fi susținută la summit-ul de săptămâna viitoare.
Mihai Mogâldea este de părere că recomandarea Comisiei Europene „reprezintă o recunoaștere clară a faptului că Republica Moldova respectă într-o mare măsură criteriile de aderare la UE”, dar în egală măsură, prin cerința de continuare a reformelor inițiate, indică faptul că autoritățile de la Chișinău au încă multe de făcut.
„Ceea ce va reuși Uniunea Europeană cu acordarea acestui statut de țară candidat, este să responsabilizeze și mai mult autoritățile noastre în procesul de implementare a acestor reforme. Și noi știm din experiența noastră anterioară că acest timp de presiune, de setare a unor indicatori, rezultate care trebuie atinse a funcționat în trecut, și el va funcționa și în viitor. Cu aceste rezultate așteptate vor veni mai multe fonduri de care guvernul are nevoie și pentru asta vor fi gata să lucreze.”
### Vezi și... ### Comisia Europeană va recomanda statut de candidate, dar cu condiții, pentru Ucraina și R. MoldovaExpertul notează că avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană va depinde de rezultatele obținute în câteva domenii-cheie, și anume, asigurarea independenței justiției, lupta împotriva corupției, „deoligarhizarea” țării, asigurarea unui management eficient al finanțelor publice, respectarea drepturilor omului și implicarea societății civile în procesul decizional.
În opinia lui Mihai Mogâldea, statutul de țară candidată la aderare va crește sprijinul pentru integrarea europeană în rândul cetățenilor:
„Inclusiv cei care erau mai sceptici despre posibilitatea ca noi să devenim la un moment dat membri ai Uniunii Europene, care nu credeau că acest lucru va fi posibil vreodată, își vor reconsidera opinia după ce obținem acest statut de țară candidată. Este o decizie care va impulsiona mult și coeziunea socială în jurul unui deziderat major, integrarea europeană a țării noastre. Este o decizie care va avea ramificații asupra unui subiect care ne-a dezbinat de multe ori în trecut – vectorul de politică externă a țării noastre.”
### Vezi și... ### Problema transnistreană, un obstacol tot mai mic pentru integrarea europeanăAnalistul politic Valeriu Ostalep, ministru adjunct de Externe al Republicii Moldova în guvernarea comuniștilor, crede că propunerea Comisiei Europene este tratată cu exces de euforie de guvernarea de la Chișinău, în condițiile în care reformele mai mult trenează, decât produc rezultate resimțite de cetățeni.
În opinia lui, nici Ucraina și nici Republica Moldova nu ar fi pregătite să obțină statutul de candidate la aderare:
„Eu înțeleg foarte bine că în contextul evoluțiilor neplăcute, din toate punctele de vedere, regionale, este clar că Uniunea Europeană a luat o decizie politică, dar acest statut nouă ne este oferit în credit. Republica Moldova prea mult trăiește în credit. Ca semnal politic, dacă pentru cineva contează, eu îl salut, dar aș vrea ca mulți din politicieni să înțeleagă că viața după standardele Uniunii Europene înseamnă în primul rând rezultate și eficiență, și mai puține poze, pe care le avem noi acum.”
La Chișinău, decizia Comisiei Europene a fost văzută de președinta Maia Sandu ca „un pas enorm, raportat la punctul în care Republica Moldova se afla în relația cu UE acum un an sau acum trei ani”, cu precizarea că angajamentele asumate de autorități vor fi respectate.
„Conștientizăm că acest proces va fi unul complex dar orientat spre un obiectiv clar – dezvoltarea și modernizarea Republicii Moldova și obținerea statutului de membru al UE”, a spus și ministrul de externe, Nicu Popescu.