Gruparea Jihadul Islamic confirmă armistițiul cu Israelul

O grupare militantă palestiniană sprijinită de Iran declară că a acceptat un armistițiu cu Israelul pentru a pune capăt conflictului după trei zile sîngeroase în care au murit cel puțin 36 de palestinieni, inclusiv 11 copii, și au fost rănite peste 300 de persoane.

Un membru de rang înalt al grupării Jihadul Islamic a anunțat pe 7 august că acordul de încetare a focului negociat la Cairo „conține angajamentul Egiptului de a lucra pentru eliberarea a doi prizonieri [palestinieni]” din detenția israeliană. Trupele israeliene au lansat o operațiune la 5 august, cu o lovitură asupra unui lider al Jihadului Islamic, continuând atacurile aeriene în zilele următoare. Ca răspuns, Jihadul Islamic a lansat sute de rachete asupra Israelului.

Israelul a declarat că a luat măsuri împotriva grupului militant din cauza unor amenințări concrete privind un atac iminent, dar nu a oferit detalii.