Le Monde se ocupă astăzi, încă din prima pagină, de detaliile noii legislații rusești care facilitează recrutarea pe scară largă.
Deputații ruși au votat în grabă, marți 11 aprilie, un text de lege care permite trimiterea electronică a ordinelor de recrutare. O măsură care va îngreuna tentativele de scăpare de armată, cum o notează întreaga presă internațională.
Ordinele de mobilizare sunt trimise de acum înainte prin portalul Gosuslughi folosit de milioane de ruși pentru o serie întreagă de proceduri administrative.
### Vezi și... ### Rușii iau pașapoarte kârgâze pentru a scăpa de războiul din Ucraina«Gulagul digital» din Rusia
Cum o notează și BBC, pentru criticii lui Vladimir Putin Moscova tocmai a oferit o nouă dovadă a consolidării unui adevărat „Gulag digital” în Rusia. (“Gulag digital” este și formula folosită de mine însumi, încă din 2017, într-un text în care scriam despre felul în care “Rusia lui Putin ucide libertatea Internetului.”)
Această măsură „va face aproape imposibil ca cineva să scape de serviciul militar obligatoriu”, estimează șefa biroului de la Moscova al cotidianului Washington Post, Robyn Dixon. Până acum, ordinele de recrutare trebuiau predate în mână recruților, ceea ce le-a permis multor tineri ruși să ignore aceste somații, ori să aibă timp să se mute, sau chiar să fugă din țară, așa cum au făcut zeci de mii de bărbați în timpul valului de mobilizare din septembrie, pentru a evita să fie duși să lupte în Ucraina.
„Odată ce citația a fost transmisă prin email (sau a apărut online, pe portalul menționat), destinatarul trebuie să se prezinte la biroul militar de recrutare în termen de 20 de zile”, precizează site-ul rusesc independent Meduza. Oricine ignoră un ordin de mobilizare nu va mai putea să conducă legal un vehicul (i se retrage permisul), să cumpere sau să vândă imobile sau chiar să ceară un împrumut bancar. Odată convocat, recrutului potențial i se va interzice și părăsirea teritoriului Federației Ruse.
### Vezi și... ### Exclusiv RFE/RL: Cum cooperează Rusia și China pentru controlul și cenzura internetuluiO lege adoptată în mare grabă
Acest nou proiect de lege este adoptat „în momentul în care speculațiile se învârt în jurul faptului că autoritățile ar putea anunța un al doilea val de mobilizare militară menită să revigoreze o campanie rusă împotmolită în Ucraina”, notează Moscow Times. În septembrie 2022, mobilizarea „parțială” decretată de Moscova „a declanșat o panică generală în rândul bărbaților de vârstă militară, făcând ca zeci de mii de oameni să părăsească țara pentru a evita să fie trimiși pe câmpul de luptă”, amintește cotidianul rus.
La rândul său, Financial Times remarcă faptul că noua lege a fost adoptată „în momentul în care se așteaptă lansarea unei contraofensive ucrainene în următoarele săptămâni”. Acesta este, probabil, ceea ce ar putea explica faptul că textul a fost votat „în mare grabă”. Duma a adoptat „modificările legislative în procedură de urgență, mai mulți deputați plângându-se că nici măcar n-au avut timp să citească corect textul”, notează cotidianul britanic.
„Misiune imposibilă” pentru șefa diplomației germane în China
„Niciun alt membru al guvernului federal nu ar putea să stârnească atâtea suspiciuni ca Annalena Baerbock în China, comentează Der Spiegel. Ministra germană de externe începe astăzi, joi 13 aprilie, o vizită diplomatică de două zile în China, „care va fi printre cele mai delicate din mandatul său”. O premieră pentru figura cea mai cunoscută a Partidului Verzilor.
Ea se va întâlni cu omologul său Qin Gang, precum și cu Wang Yi, considerat primul diplomat al țării. Annalena Baerbock va zbura apoi spre Coreea de Sud și Japonia.
După ce Emmanuel Macron s-a întâlnit cu președintele chinez Xi Jinping în urmă cu câteva zile, revista germană consideră că asta „o pune pe ministra de externe în fața unei misiuni aproape imposibile”. Declarațiile șefului statului francez privind relațiile diplomatice ale Chinei cu Europa – care, potrivit lui Macron, nu ar trebui să devină „vasalul Statelor Unite” – și lipsa sa de consultare cu partenerii săi europeni nu lasă nici o substanță vizitei șefei diplomației germane la Pekin.
### Vezi și... ### Macron face apel la președintele Chinei să ajute la încheierea războiului din UcrainaAdevărul despre abuzurile sexuale ale călugărilor budiști
Și așa ajungem la Dalai Lama și copilul sărutat într-un mod pe care milioane de oameni l-au găsit obscen. Pornind de aici, La Repubblica, în Italia, a realizat un interviu cu un cunoscut călugăr budist care investighează de multă vreme abuzurile din comunitățile religiei sale: „Este o dramă care sfâșie comunitatea”, spune Tenzin Peljor, care se confruntă cu „problemele complicate ale budismului tibetan” de ani de zile, după cum o afirmă blogul său cu milioane de vizitatori.
„Până acum, nu l-am văzut niciodată săvârșind un act de pedofil. Dar ceea ce aș vrea să știu este cum e copilul”
Una din cele mai recente postări ale lui Tenzin Peljor vorbește despre o despăgubire de multe milioane care a fost acordată în Canada unei femei violate de un călugăr budist. Peljor se confruntă cu „problemele complicate ale budismului tibetan” de ani de zile, după cum o tot spune în blogul său. A avut milioane de vizitatori în ultimii ani: este rar ca un călugăr tibetan să vorbească public despre abuzurile din comunitatea sa. Dar în legătură cu videoclipul care șochează pe toată lumea, cu Dalai Lama care invită un copil indian să-i sugă limba, Peljor ne invită să reflectăm:
— „L-am cunoscut pe Dalai Lama, pot să mărturisesc că are mereu tendința de a glumi, de a ajunge la un contact fizic, mi-l amintesc cu nativii americani cărora le-a luat bijuteriile pe care le purtau și și le-a adus la câțiva centimetri de ochi, râzând. Alteori lua părul cuiva și și-l punea pe bărbie, ca o barbă. Uneori, în încercarea de a exprima apropierea, poate depăși anumite limite. De data aceasta, fără îndoială, s-a întâmplat. Dar trebuie să-i investigăm intențiile.”
La Repubblica se ocupă de multă vreme de abuzurile din comunitățile budiste de pe întreaga planetă, din toate branșele budismului, începând cu o excepțională anchetă din februarie 2022 intitulată: Bani, sex și putere: Era întunecată a budismului.
De acolo aflăm cum clericii budiști sprijină în Asia regimurile cele mai liberticide și autoritare, atâta timp cât acelea protejează la rândul lor ordinele monahale (regimuri autoritare sau chiar criminale — precum în Birmania / Myanmar) . Vocația preoțească a scăzut și din cauza numeroaselor scandaluri financiare. O piață a creditelor pentru o reîncarnare mai bună ce seamănă cu vânzarea de indulgențe care l-au indignat pe Luther. Iar cursa pentru atragerea tinerilor trece prin metavers, cu călugări virtuali și efecte speciale care neagă de fapt esența însăși a acestei credințe.
Cum reacționează comunitatea budistă?
Tenzin Peljor: — „Este împărțită între cei care condamnă fără drept de apel gestul lui Dalai Lama – „murdar, respingător” – și cei care încearcă să-l apere. Dar trebuie spus imediat că cei care îl apără argumentând că acel gest este un gest normal de salut în Tibetul antic se înșală. Salutarea tradițională cu limba pe obraz nu are absolut nimic de-a face cu o invitație de a „suge limba” cuiva.