Potrivit regulamentului aprobat de cabinetul de miniștri la ședința din 23 octombrie, la importurile de mărfuri și lucrări destinate proiectului nu se vor achita taxele vamale, accizele și nici taxa pe valoare adăugată (TVA).
Prin acordarea facilităților, autoritățile urmăresc să reducă costul de implementare a proiectului de interconectare energetică cu România cu peste 6 milioane de euro.
Implementarea proiectului are un buget total de 77 milioane de euro, dintre care 30,8 milioane euro reprezintă un împrumut de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, iar restul sunt finanțări din partea Băncii Europene de Investiții și a Uniunii Europene.
Construcția liniei electrice aeriene de interconexiune de 400 kV Bălți-Suceava este considerată un proiect strategic, care face parte din Planul național de dezvoltare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2026, dar autoritățile planifică să finalizeze construcția la sfârșitul anului 2027.
- Vezi și: Lucrările la linia electrică care va conecta R. Moldova cu România au fost lansate, dar n-au început
Pe lângă noua linie electrică aeriană Bălți-Suceava, va fi construită o stație electrică cu o capacitate de 400 kV la Bălți. O parte din bani va fi folosită pentru reabilitarea unor segmente ale rețelelor electrice de transport de pe teritoriul R. Moldova. De exemplu, vor fi înlocuite transformatoarele din stațiile electrice.
În construcție este și o altă linie electrică aeriană pentru interconectarea energetică dintre România și R. Moldova, Vulcănești-Chișinău, care va ocoli regiunea transnistreană. Autoritățile au promis că lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul lui 2025, dar construcțiile întârzie.
Deși proiectul a demarat în 2017, iar autoritățile anunțau că primii piloni ai liniei vor fi instalați în primăvara anului 2023, deocamdată, a fost construită și testată doar fundația.
Vezi și reportajul despre construcția liniei electrice Vulcănești-Chișinău în Găgăuzia realizat în iulie 2024.
Your browser doesn’t support HTML5
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te