Banii provin din fondul de intervenție al Guvernului și vor fi distribuiți pentru „compensarea parțială a pierderilor” pe care fermierii, în special producătorii de cereale le-au avut în acest an, din cauza secetei și arșiței din vară.
Recean a solicitat miniștrilor agriculturii și finanțelor să asigure repartizarea rapidă a fondurilor alocate către agricultorii afectați.
Tot în cadrul ședinței de Guvern, Recean a anunțat că săptămâna viitoare autoritățile vor prezenta noi măsuri de intervenție pentru a aplana criza din sectorul agricol.
„Săptămâna viitoare vom avea pregătit instrumentul de situație excepțională pentru fermierii și producătorii de cereale din anumite raioane, pe modelul din România”, a spus Recean, care a cerut vicepremierului Vladimir Bolea să asigure pregătirea pachetului de acte legislative.
La 20 august, premierul Dorin Recean i-a anunțat pe fermieri că Guvernul va aloca 100 de milioane de lei pentru compensarea pierderilor suferite de aceștia. Agricultorii au spus însă că suma este insuficientă și au insistat ca autoritățile să instituie stare de urgență în sector, care ar permite stoparea calculării penalităților de întârziere și executarea silită a datoriilor. Cererea a fost respinsă de executiv, care a promis că va veni cu alte măsuri.
- Te-ar putea interesa și: „Forța Fermierilor” cere declararea stării de urgență în agricultură
În iulie, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea anunțat că doar în raioanele Cahul și Cantemir din sudul țării, plantațiile de porumb au fost compromise de secetă în proporție de 70-100%, iar cele de floarea soarelui – în proporție de 60-80%.
La 13 august, zeci de fermieri au semnat un apel prin care au cerut intervenția președintei Maia Sandu pentru a asigura adoptarea unor măsuri menite să-i salveze de la faliment. Pierderile din anul acesta numai pentru culturile de prima grupă au constituit 135 de milioane de lei, în timp ce peste 19 mii de hectare au fost afectate de secetă, afirmau semnatarii.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te