Guvernul american urmează să aprobe în zilele următoare vaccinul Pfizer-BioNtech contra bolii COVID-19, în timp ce țările de pe glob fac eforturi să-și lanseze propriile campanii de vaccinare.
Se așteaptă ca Administrația alimentelor și medicamentelor din Statele Unite (FDA) să autorizeze acest vaccin după ce folosirea lui fusese acceptată de un consiliu consultativ în 10 decembrie. Administrația de la Washington speră să vaccineze 20 de milioane de persoane luna aceasta, între care primii vor fi pacienții din spitale și lucrătorii medicali. Vaccinul Pfizer-BioNtech și probabil și alte vaccinuri vor fi după aceea disponibile pe scară largă în primăvară.
Marea Britanie a devenit săptămâna aceasta prima țară din lume care a autorizat utilizarea vaccinului Pfizer-BioNtech ce s-a dovedit 95% eficient în timpul testărilor. Agenția europeană pentru medicamente urmează să ia o decize privind folosirea acestuia în 29 decembrie, o decizie privind vaccinul propus de compania Moderna urmînd să fie luată în 12 ianuarie.