Potrivit hotărârii de Guvern, tratatul bilateral ar urma să fie semnat pe parcursul lunii iulie, o dată concretă nefiind anunțată de autorități. Documentul aprobat de executiv nu relevă nici suma pe care guvernul ar urma să o primească de pe urma acestei tranzacții.
În martie, autoritățile estimau că prețul de vânzare al terenului va fi de circa 15 milioane de euro. Detaliile tranzacției ar urma să fie făcute publice după încheierea acordului.
Executivul spune că scopul încheierii acordului este construirea unei noi Ambasade a SUA în Republica Moldova, ce ar include oficii, spații rezidențiale, depozite, spații de recreere și pentru orice alt scop destinat sprijinirii activităților diplomatice și consulare ale Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova.
Potrivit acordului, SUA își asumă angajamentul de a renova și repara porțile istorice al stadionului și vor rezerva o parte din teren pentru a construi un parc accesibil publicului, precum și alte zone verzi, pentru evenimente culturale. Tratatul este încheiat pentru o perioadă de un an, cu posibilitatea de a fi prelungit succesiv cu câte un an, pentru o perioadă de maxim cinci ani.
- Te-ar putea interesa și: Guvernul spune că va construi un nou stadion republican la Stăuceni
În ședința de Guvern, secretarul general al executivului, Artur Mija, a precizat că banii obținuți din vânzarea acestui teren vor fi utilizați la reparația școlilor sportive din țară, proiectarea viitorului stadion republican și a centrului de cultură și artă contemporană „Universul”.
Tratatul este încheiat pentru o perioadă de un an, cu posibilitatea de a fi prelungit succesiv cu câte un an, pentru o perioadă de maxim cinci ani. El va înlocui acordul semnat anterior de guvern la 12 iulie 2019.
Negocierile în privința terenului pentru construcția unei noi clădiri a ambasadei americane în Republica Moldova durează de mulți ani, o primă promisiune fiind făcută de autoritățile de la Chișinău în 2015. Acordul a fost semnat la 12 iulie 2019. După ratificare, ministerul moldovean de externe mai trebuie să notifice partea americană pentru intrarea în vigoare a înțelegerii.
Acordul este – în principiu – mai vechi, dar finalizarea lui a fost întârziată mai ales de opoziția unor foste guvernări de orientare pro-rusă. El a fost criticat de asemenea și de activiști urbani, care cred că terenul ar trebui deschis publicului, mai degrabă decât să fie îngrădit, iar pe locul lui să fie amplasată noua ambasadă americană.
Negocierile dintre SUA și R. Moldova pentru construcția unui nou sediu al Ambasadei au început în 2008, la un an de la demolarea fostului Stadion Republican. În 2015, SUA au formulat prima solicitare oficială către guvernul moldovean în privința acestui teren, un prim acord fiind semnat în iulie 2019.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te