Premierul interimar Aureliu Ciocoi a declarat, în cadrul unei întrevederi inițiată luni de președinta Parlamentului, socialista Zinaida Greceanîi, că guvernul va demara procedura de a mai achiziționa, pe piața internațională, până la un milion de doze de vaccin anti Covid-19. Achiziția ar urma să fi plătită din Fondurilor de asigurare obligatorie de asistenta medicala, precum si fondul de rezerva al Guvernului, relatează agenția Newsmaker.md
R, Moldova va primi, ca donație, vaccinuri prin platforma COVAX a OMS care să acopere 20% din necesar, dar restul trebuie să-l achiziționeze singură, la prețuri avantajoase prin aceeași platformă sau prin negocieri directe, cum a făcut recent Ucraina care a achiziționat doze de vaccin AstraZeneca de la cel mai mare producător farmaceutic din India.
Situația epidemiologică, în R.Moldova, rămâne încordată: luni s-au înregistrat alte 994 cazuri noi de infectare cu coronavirus, între care 30 de lucrători medicali. Numărul total al contaminărilor trece acum de 186 de mii. S-au înregistrat și 23 de noi decese legate de Covid-19, totalul deceselor ridicându-se acum la 3.975 anunță Ministerul Sănătății, între care 91 de lucrători medicali.