Executivul a declarat „nulă” și „ilegală” decizia de vineri seară a autorităților raionale de la Orhei de a lăsa deschise școlile și a permite organizarea petrecerilor private în localuri, contrar hotărârii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică. Mai mult, guvernul a cerut verificarea legalității acțiunilor întreprinse de responsabilii de la Orhei. Acest raion este condus de partidul lui Ilan Șor, fost manager al băncii falimentate BEM, actualmente deputat, dar care e plecat din țară în vara lui 2019.
De cealaltă parte, autoritățile raionale spun că își mențin propria poziție „până la anularea acesteia de către instanța de judecată”. Într-un comentariu pentru Ziarul de gardă, Dinu Țurcanu, președintele raionului, a declarat că în Orhei, „din 54 de școli, în peste 80% nu se atestă niciun caz de COVID-19 în rândul elevilor și nici a maturilor”.
Pe 20 ianuarie, autoritățile centrale de la Chișinău au decis să înăsprească regulile antiepidemice pentru a preveni răspândirea noii tulpini a Coronavirusului considerată mult mai contagioasă. În majoritatea spațiilor închise, cu excepția celor esențiale, se permite accesul doar cu certificatul COVID-19. Școlile au trecut de luni, 24 ianuarie, timp de două săptămâni, la instruirea online, iar evenimentele private de orice fel sunt interzise.