Guvernul lansează un program de sprijin al familiilor cu copii

Un program destinat susținerii copiilor și familiilor cu copii din R. Moldova, numit „Familia”, a fost lansat miercuri, 21 septembrie, de ministrul muncii și protecției sociale, Marcel Spătari. Toate măsurile guvernamentale de suport pot fi găsite pe platforma familia.gov.md.

Între altele, guvernul promite să subvenționeze cheltuielile pentru crearea unor mini creșe de tip familial, care vor putea avea în îngrijire maxim cinci copii, de la vârsta de 4 luni. Regulamentul de finanțare și de funcționare a mini creșelor urmează să fie aprobat de guvern și aplicat începând cu 2023.

„Subvenționarea va însemna un ajutor persoanelor care vor deschide astfel de creșe. Vor primi o indemnizație pentru a putea amenaja locurile pentru copii și va exista o monitorizare strictă a acestor creșe, ca să ne asigurăm că acolo copiii se află într-un mediu sigur”, a explicat Marcel Spătari.

### Vezi și... ### Creșe la locul de muncă? O posibilitate, dar încă îndepărtată

Ministrul a amintit că parlamentul a aprobat recent modificări legislative care cuprind și alte soluții alternative de îngrijire a copiilor, inclusiv dreptul angajatorilor să deschidă creșe pe teritoriul întreprinderilor și dreptul angajaților să negocieze un program flexibil la locul de muncă, astfel încât să revină mai ușor din concediul de îngrijire a copilului.

Din septembrie, a intrat în vigoare o nouă opțiune de acordare a dreptului la indemnizația lunară pentru creșterea copilului. Părinții pot opta pentru o indemnizație lunară, timp de un an, în valoare de 90% din salariu mediu din ultimele 12 luni.

Mai multe servicii în sprijinul părinților

Alina Andronache, specialistă în cadrul Centrului „Parteneriat pentru Dezvoltare”, este una din expertele care a participat la elaborarea soluțiilor alternative de îngrijire a copiilor, anunțate de minister. Într-un comentariu pentru Europa Liberă, activista spune că, aceste servicii, care ar urma să fie accesibile începând cu 2023, sunt inovative pentru Republica Moldova.

„Vorbim despre trei servicii, cele asigurate de angajator la locul de muncă, legalizarea activității bonelor și creșele de tip familial. Sunt instrumente foarte bune de reconciliere a vieții de familie cu cea profesională cu accent pe siguranța și protecția copilului”, explică experta.

„Parte din aceste servicii există astăzi în Moldova, dar ele sunt prestate fie la negru, fie la sur, adică nici pe alb, nici pe negru, la limita legislației în vigoare. În sfârșit vom avea toate aceste servicii reglementate”, precizează Andronache.

Potrivit activistei, serviciile alternative de îngrijire a copiilor vor funcționa doar dacă vor fi aplicate în ansamblu și în baza unor norme și condiții mai flexibile și mai puțin restrictive, care să încurajeze mediul privat să dezvolte aceste servicii.

Cu cât mai multe condiții, restricții și birocrație vor fi, cu atât mai complicată va fi dezvoltarea acestor servicii...

„Riscul pe care îl văd eu este rezistența din partea unor instituții ale statului de a accepta anumite norme, condiții pentru creșele de tip familial și cele de angajator, fiindcă noi nu vrem să impunem așa de multe condiții care sunt, de exemplu, impuse astăzi prin regulamentul igienico-sanitar instituțiilor pre-școlare și care sunt imposibil de respectat”, explică Alina Andronache. „Cu cât mai multe condiții, restricții și birocrație vor fi, cu atât mai complicată va fi dezvoltarea acestor servicii sau ele vor apărea prin corupție, iar acesta este cel mai mare risc”, adaugă activista.

Ce mai prevede Programul „Familia”, lansat de guvern

Documentul extinde formele de protecție socială pentru copiii aflați în dificultate. Indemnizația lunară pentru copiii care se află în plasament, fie în serviciul de asistență parentală profesionistă, fie în casele de tip familial va fi majorată de la 1.400 până la 2.074 de lei. De aceste indemnizații majorate vor beneficia în total 1.056 de copii. Vor fi angajați 900 de asistenți personali noi pentru copiii cu dizabilități severe.

Asistenții parentali profesioniști și părinții educatori vor primi, timp de un an, un suport financiar lunar de 1.000 de lei. De asemenea, vor fi finanțate 20 de servicii noi de asistență parentală profesionistă pentru plasamentul copiilor aflați în situații de risc, inclusiv pentru cei refugiați din Ucraina care sunt în R. Moldova fără părinții.

Marcel Spătari a precizat că o parte din măsurile dedicate copiilor aflați în dificultate vor fi sprijinite financiar, timp de un an, de UNICEF. „Ne reafirmăm angajamentul solid de a continua identificarea resurselor pentru ca aceste măsuri să poată continua și după septembrie 2023”, a declarat ministrul.

Noul program guvernamental mai prevede indemnizații de până la 4.000 de lei, de care vor beneficia estimativ 25.000 de copii. Acest suport financiar va fi acordat pentru cazuri mai specifice în care copilul necesită îngrijiri speciale, inclusiv tratament medical cu scopul de a preveni riscul despărțirii copilului de părinți. „Aceste situații vor trebui confirmate de structura teritorială de asistență socială care va stabili un dosar al cazului, iar banii vor fi alocați familiei pentru cheltuieli strict legate de situația în care se află”, a explicat ministrul Marcel Spătari.

Programul național „Familia” conține și măsuri anunțate anterior, cum ar fi indemnizația lunară de 1.000 de lei pentru toții copiii cu vârsta de până la 2 ani și, suplimentar, indemnizație pentru copii gemeni majorată de la 370 la 500 de lei.

### Vezi și... ### Părinții vor putea împărți concediul de îngrijire a copilului. Ce opțiuni au când revin la muncă?