Găgăuzii în gulag
Your browser doesn’t support HTML5
În jur de 3.360 de persoane au fost deportate în perioada sovietică de pe teritoriul actualei autonomii găgăuze. Deportările au avut la bază, în special, criterii politice şi de clasă, aşa că toate etniile au nimerit în acest malaxor. În primul val, ţinta prioritară a regimului au fost primarii, la fel ca în toată Basarabia, pedepsiţi astfel că au colaborat cu autorităţile române în perioada interbelică. Niciunul dintre primarii găgăuzi arestaţi nu a supravieţuit represiunilor. Doar din satul Avdarma, între 1940 şi 1952, fost au ridicaţi şi duşi în gulag 98 de oameni, de toate vârstele, majoritatea ţărani. În muzeul din Avdarma se păstrează poze, acte şi scrisori, care ilustrează calvarul trăit de cei deportați. Despre destine mutilate de regimul stalinist şi cum a ajuns Găgăuzia rusofilă şi rusolingvă, vedeţi în filmul realizat de Eugenia Pogor.