Ministerele de Finanțe și al Comerțului din Statele Unite au fost spionate luni de zile de hackeri ruși, relatează agenția Reuters. Țintele au fost, între altele, agenţia guvernamentală responsabilă cu politicile privind internetul şi telecomunicaţiile. Potrivit comunității americane de securitate, hackerii ar fi folosit metode similare pentru a „sparge” şi alte agenţii guvernamentale, au menţionat trei surse, care nu au precizat despre ce agenţii este vorba.
Atacul informatic este atât de grav încât sâmbătă, la Casa Albă a avut loc o reuniunea de Consiliului Național de Securitate.
„Guvernul Statelor Unite este la curent cu aceste informaţii şi luăm toate măsurile necesare pentru a identifica şi remedia orice posibilă problemă legată de această situaţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului securităţii naţionale, John Ullyot.
Reuters si Washington Post relatează că în spatele atacului se bănuiește că ar fi organizația cunoscută sub numele de APT 29 sau „Ursulețul”, legată de serviciul de informații externe al armatei ruse. Aceeași organizație este bănuită că a fost în spatele atacurilor cibernetice împotriva Departamentului de Stat și a Casei Albe în timpul administrației Obama dar și a computerelor Partidului Democrat, în timpul campaniei electorale americane din 2016.