Harkov, Ucraina. Urmările unui atac rusesc cu bombă planor

Echipe de salvare la locul unei lovituri rusești asupra unui bloc de apartamente din Harkov, pe 24 septembrie.

Primarul orașului Harkov, Ihor Terehov, a anunțat că două cartiere din orașul din nord-estul Ucrainei au fost lovite cu bombe planor rusești. Cel puțin trei oameni au fost uciși.

Salvatorii încearcă să ridice un panou de beton dintr-un apartament distrus, care pare a fi acoperit de sânge.

Cel puțin cinci bombe planor rusești ar fi fost folosite în lovituri.


 

O fotografie de arhivă cu o bombă planor rusească, în zbor.

Armata rusă a refolosit stocurile vechi de bombe grele prin montarea acestora pe aparate de zbor simple, echipate cu navigație prin satelit. Piloții ruși au reușit să lanseze bombe de 500 de kilograme de la o distanță de până la 70 de kilometri de ținte.
 
 

Rămășițe ale unui spațiu de locuit care a fost distrus în atacul de marți, 24 septembrie.


 

Salvatorii îndepărtează molozul după lovitură.

Autoritățile locale au declarat presei că „oamenii sunt sub dărâmături”, în timp ce operațiunile de salvare continuă.
 

Bloc de apartamente avariat la Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina.

Autoritățile locale au declarat că imobilul a mai fost lovit o dată, la scurt timp după începutul invaziei ruse din 2022. „Era aproape reparată. Toate ferestrele fuseseră instalate, izolate și pregătite pentru iarnă”, a postat primarul Terehov pe Telegram.
 

Jucăria de pluș a unui copil zace în molozul loviturii.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a postat imagini cu loviturile de la Harkov pe rețelele sale de socializare și a făcut apel la aliații Kievului să „oprească teroarea”.

 

În urma atacului mortal al Rusiei din 24 septembrie asupra Harkovului, salvatorii au încercat să mai recupereze ceva dintr-un bloc distrus de bombe.