„Ce s-a întîmplat la Helsinki? Încă nu știm” – titrează astăzi interogativ cotidianul Washington Post, într-o analiză care califică în momentul de față celebra conferință de presă Trump-Putin drept „scandaloasă”. „Lipsa de claritate a mers împreună cu trimiterea unor mesaje mixte de-alungul săptămînii trecute” – scrie analistul american, apreciind că la Casa Albă s-au făcut „numeroase încercări chinuite de a minimaliza comentariile președintelui și pasivitatea față de Putin.” Opiniile unor comentatori cunoscuți, citate de Washington Post, sînt severe.
Wolfgang Ischinger, fost ambasador al Germaniei în Statele Unite, afirmă în New York Times că „Trump a eșuat să declare inacceptabil amestecul rus în afacerile democrațiilor occidentale”, întrebîndu-se: „Dacă Putin nu se simte încolțit acum, atunci cînd va fi?”
Susan Glaser de la The New Yorker, este și mai severă atunci cînd scrie: „Nu asistăm la nimic altceva decît la o prăbușire a politicii externe americane. [...] procesul de luare a deciziilor în mod ordonat, până și comunicarea de bază s-au dezintegrat; iar capacitatea [diplomației] de a conduce o alianță cu Europa, a cărei misiune în ultimii ani a fost să contracareze și să împiedice o renaștere agresiunii ruse, a fost pusă serios sub semnul întrebării.”
Printre temele cele mai interesante, The New Yorker a readus în discuție la sfîrșitul săptămînii și una din mult discutatele ipoteze asupra motivelor posibile ale atitudinii președintelui Trump, excesiv de „blândă” de „reținută” față de omologul său rus și anume existența unui așa-numit „compromat”. Termenul, neologism provenit din limba rusă, se referă la „material compromițător”, și nu este exclus, apreciază analiștii, ca Donald Trump să creadă că Moscova deține ceva pe seama lui. Publicația l-a intervievat pe această temă pe profesorul de relații internaționale de la American University, Keith Darden, care a studiat semnificațiile termenului. Iar acesta observa că Trump „este capabil de o atitudine strategică. Știe că există limite, că există lucruri pe care nu le poate spune și face în relație cu Rusia”.
Potrivit profesorului Darden, termenul „kompromat” este folosit în mod curent în fostul spațiu sovietic pentru „a obține favoruri, a ameliora rezultatul unei negocieri și a influența o opinie”. Dacă serviciile de informații, oamenii de afaceri și politicienii speculează pretutindeni informațiile provenite din bârfă și capabile să aducă prejudicii cuiva, în zona fostei Uniunii Sovietice, practica ține de un sistem al „statului de șantaj” ca sistem de guvernare.
În cazul lui Donald Trump, opinează prof. Darden, citat de The New Yorker, ipoteza este că el ar fi făcut numeroase afaceri cu figuri îndoielnice și compromițătoare din spațiul post-sovietic, care practică spălarea de bani murdari și sînt vinovate de alte delicte financiare. După spusele expertului universitar, „în anii înainte de a deveni o figură politică, Trump a acționat fără teama de a fi pedepsit..., lucrînd cu personaje pe care puțini alți oameni de afaceri americani i-a fi considerat ca parteneri. Pe atunci se putea simți protejat de faptul că oficialitățile din justiția americană anchetau sau urmăreau rar americani angajați în delicte financiare în exteriorul Statelor Unite. Astfel de cazuri sînt extrem de dificil de dovedit, iar FBI-ul nu are mandat de autoritate în alte state. Dacă, însă, cineva ar avea material care să dovedească un delict financiar și l-ar împărți cu, să zicem, consilierul special Robert Mueller, cu alte oficialități din justiție sau presa americană, faptul ar putea aduce prejudicii semnificative afacerilor, familiei și președinției lui Trump”.
Opinii similare are și Alena Ledeneva, profesor de politică la University College la Londra, expertă în practicile politice și de afaceri din Rusia, citată de The New Yorker. Potrivit ei, „Trump nu a avut afaceri cu nimeni apropiat de Kremlin sau de Putin”. Afacerile sale au fost cu oameni legați pe o a treia orbită cu „sistemul”, care își are rădăcinile în solidaritățile la nivel local, adesea familial, rețelele alcătuindu-se în funcție de identități etnice sau naționale. Trump a făcut afaceri cu mulți turcici din Asia Centrală și numeroși emigranți din fosta Uniune Sovietică. Pentru analistul de la The New Yorker, „dacă există, într-adevăr, ceva compromițător, atunci „compromatul” s-ar putea găsi în mîinile partenerilor de afaceri ai lui Trump sau chiar în cele ale rivalilor lor.
Dar, afirmă experții, scoaterea la iveală a eventualului material compromițător este puțin probabilă. „Kompromatul este mai puternic – spun ei – atunci cînd nu este folosit, cînd țintele sale nu știu în mod clar cît de multă informație distructivă este acumulată”, aceste echilibru fragil fiind util pentru ținerea lor în frîu sau chiar manipularea lor în direcția dorită.