În Statele Unite, fosta secretară de stat, Hillary Clinton a anunțat marți că sprijină candidatura democratului Joe Biden în alegerile prezidențiale din noiembrie, în faţa preşedintelui american Donald Trump. „Vreau să mă alătur tuturor celor care vă susţin să deveniţi preşedintele nostru", a declarat Hillary Clinton, democrata care în 2016 a pierdut cursa prezidențială în fața lui Trump.
Clinton se alătură astfel unui șir întreg de influenți politicieni democrați, care și-au exprimat sprijinul pentru candidatura lui Biden, între care Nancy Pelosi, președinta Camerei Reprezentanților din Congresul american sau fostul președinte american Barack Obama.