Statele Unite au anunțat că amână impunerea restricțiilor pentru firmele americane de a vinde tehnologii gigantului chinez Huawei, într-o încercare de a atenua impactul pe care măsura o va avea asupra deținătorilor de telefoane și tablete Huawei, precum și asupra micilor furnizori de servicii, care se bazează pe echipamentele Huawei.
Amânarea a permis și burselor să-și revină, după căderea de luni, provocată de anunțul sancțiunilor și decizia companiei Google de a nu mai furniza firmei chineze sistemul de operare Android și o serie de aplicații.
Fără Android, fără Google Maps și Google Play sau Gmail și mai ales fără actualzările care garantează securitatea datelor, Huawei ar putea pierde o mare parte din piața de telefonie mobilă, se arată într-o analiză a agenției AP.
Google a precizat că telefoanele Huawei aflate în comerț vor continua să fie actualizate cu noi aplicații și mai ales, cu programele de securitate a datelor. Nu și următoarele generații de Huawei. Acestea s-ar putea să nu mai ofere aplicații extrem de populare de la Google cum ar fi Google Play, Maps sau Gmail.
Pe lângă telefoane și tablete, Huawei este unul din cei mai mari producători din lume de echipamente de telecomunicații, care se bazează în mare măsură pe tehnologie americană. Firma chineză anunțase anul trecut că vrea să devină „autarhă” tehnologic, până în 2025.
### Vezi și... ### Facebook, Google și alte mari firme sub amenințarea măsurilor punitiveDe ce Huawei? De mulți ani, serviciile americane de informații acuză compania chineză că lucrează cu autoritățile chineze – fără a fi dovedit acest lucru, pentru moment. Iar autoritățile chineze sunt acuzate să ar tolera, dacă nu chiar sponsoriza, la nivel național, pirateria de tehnologie și spionajul economic. Sancțiunile impuse acum sunt văzute mai degrabă drept o încercare a administrației americane de a forța partenerii europeni să renunțe la tehnologia Huawei, când dezvoltă următoarea generație de tehnologie mobilă 5G.
Ce consecințe comerciale ar putea avea sancțiunile? Analiștii se așteaptă ca pe termen scurt, multă lume să renunțe la telefoanele mobile Huawei, în favoarea altor produse. Huawei, aflat acum pe locul doi mondial, după Samsung, ar putea fi depășit, la vânzări, și de Apple. Pe de altă parte, Google ar putea cere anumite exceptări de la sancțiuni, dar nu se știe dacă o va face.
În Europa, Huawei are cam 13% din piața de telefoane mobilă.
### Vezi și... ### Donald Trump interzice folosirea de echipamente de telecomunicaţii produse de firme străine, cu risc pentru securitatea americanăSancțiunile ar putea afecta, indirect, însă și piața americană. Pentru că Huawei este unul din cel mai mare client al unor importante firme americane de microprocesoare, precum Micro Technologies, Qualcomm, Qorvo sau Skyword Solutions. În acest moment, industria de microprocesoare este în declin. Iar potrivit Asociației Industriei de Tehnologie în domeniul Computerelor (CompTIA), peste 50 de mii de locuri de muncă în America depind direct de exporturile spre China.
Pentru Google, pierderile provocate de ruperea relațiilor cu Huawei vor fi minime. Mai mult ar putea avea de pierdut Apple. Deși ar putea crește vânzările de iPhone, acestea sunt în mare parte produse în China. Iar autoritățile chineze ar putea impune acum noi taxe sau îngreuna livrarea, din afară, a unor componente cheie pentru producția de iPhone în fabricile chineze.
Your browser doesn’t support HTML5
Totul se petrece pe fundalul actualului război comercial între Statele Unite și China, care a făcut multe importuri mult mai scumpe. La care s-ar putea adăuga un eventual boicot, pe piața din China, a produselor americane. (I.G.)