Autoritățile au îndemnat populația și agenții economici să reducă consumul, în special în orele de vârf, pentru a evita întreruperile, și să utilizeze rațional energia. Infrastructura critică va fi alimentată cu prioritate, se spune într-un comunicat al Centrului.
Consumatorii mari din industrie sunt încurajați să-și reprogrameze activitatea, iar iluminatul neesențial și decorativ trebuie redus. Anterior, autoritățile au cerut în mod expres agenților economici și administrațiilor publice locale să reducă iluminatul interior cu cel puțin 30% și să deconecteze iluminatul decorativ, din vitrine, publicitar și alte surse neesențiale.
Cafenele și restaurante pe strada 31 august din capitală, cu luminile decorative aprinse, pe 26 martie 2026
„Plimbându-ne prin oraș, am constatat că orașul rămâne foarte iluminat, ca și cum Crăciunul continuă. Cred că nu este cazul în situația în care avem deficit de energie și deconectările sunt în continuare posibile”, a spus într-o ședința la guvern premierul Alexandru Munteanu, pe 26 martie.
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a dat o replică, spunând că primăria a oprit la începutul anului iluminatul decorativ de Crăciun, iar acum a lăsat aprinse doar luminile necesare pentru „securitatea oamenilor”. Așa încât, ceea ce a văzut premierul Munteanu pe străzi sunt lumini ale agenților economici.
Solicitările de a economisi curent se înscriu în măsurile impuse prin hotărâre de Guvern în contextul stării de urgență, instituite din 25 martie, prin votul Parlamentului, pentru două luni, ca urmare a crizei energetice declanșate de atacul rusesc care a avariat, pe 23 martie, linia strategică Isaccea-Vulcănești, pe teritoriul Ucrainei, prin care Moldova importă cea mai mare parte din necesarul de electricitate.
Despre riscul deconectărilor a avertizat și ministrul Energiei, Dorin Junghietu, într-un interviu pentru Europa Liberă, în care a menționat că linia avariată ar putea fi repusă în funcțiune într-o săptămână.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te