Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: Chișinăul face a doua tentativă de a determina Rusia să-și scoată trupele din Transnistria, nu și pacificatorii, cu presiuni de la Adunarea Generală ONU. Cunoaștem că anterior a mai avut o tentativă, dar nu avea asigurat parcursul cuvenit și acum, dacă s-a făcut public draft-ul, rezultă că există șansa maximă să fie adoptată această rezoluție?
Igor Boțan: „Adoptarea acestei rezoluții, dacă ea va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, va însemna doar exercitarea de la cel mai înalt nivel a unei presiuni politico-morale asupra Federației Ruse.”
Europa Liberă: Dar are șanse?
Igor Boțan: „Nu putem ghici la acest moment. Rusia se află într-o situație dificilă. Avem trei țări – Ucraina, Moldova, Georgia – care se confruntă cu aceleași probleme provocate de Federația Rusă; avem această trilaterală care vedem că în ultima vreme depune eforturi concertate și din acest punct de vedere această rezoluție ar suna ca un avertisment că în această regiune Federația Rusă aplică practic aceleași politici de susținere a mișcărilor separatiste și de atentare la teritoriul suveran al acestor țări.”
Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: Ce contează mai mult – însăși insistența Chișinăului concertată, cum spuneți Dvs., sau rezoluția? Deja există o reacție anunțată de Karasin nu tocmai favorabilă pentru Chișinău.
Igor Boțan: „Republica Moldova la fel ca și celelalte două țări recurge la metodele și la posibilitățile care îi stau la dispoziție. Altceva Republica Moldova nu poate face. Lucrurile pe care le invocă acest text de rezoluție sunt invocate permanent la ministerialele OSCE, impactul, deocamdată, nu se vede, în pofida faptului că avem acea decizie a summitului de la Istanbul din 1999, dar au apărut noi elemente care cred că merită să fie puse în evidență.
Este vorba de participarea Grupului Operativ Rus din Transnistria, care nu are un statut legal, la instruirile militare și aplicațiile militare. Putem spune că măcar din acest punct de vedere chiar merita ca această problemă să fie adusă la cel mai înalt nivel. Acum sunt șanse ca această rezoluție cu caracter de recomandare și de exercitare a unei presiuni politico-morale asupra Rusiei, nu știu, nu putem vedea niciun alt impact, mai cu seamă că autoritățile moldovene sunt, din punctul meu de vedere, inconsecvente în soluționarea problemei transnistrene. În această rezoluție nu se menționează despre decizia Curții Constituționale că teritoriul din stânga Nistrului este ocupat de către Federația Rusă.”
Europa Liberă: Adică, Chișinăul încearcă să fie pe cât poate politicos și prudent? Cum explicați Dvs. asta?
Igor Boțan: „Da, evită să spună lucrurilor foarte clar și răspicat pe nume. Dacă e teritoriul ocupat declarat ca atare de Curtea Constituțională, ale cărei hotărâri au statut de legi constituționale, atunci Republica Moldova trebuie să fie consecventă. Există Acordul din 21 iulie 1992, post-factum țara noastră recunoaște că teritoriul este ocupat, dar rămâne în cadrul acestui acord.
Acest acord prevedea foarte clar că Federația Rusă își va retrage treptat prezența militară din Transnistria. Între timp, Moldova participă împreună cu Federația Rusă la acest format „5+2” sub auspiciile OSCE. În cadrul acestui format „5+2” iată că Republica Moldova face compromisuri serioase regimului din Transnistria, care este, dacă înțeleg corect, un regim de ocupație, un fel de regim-marionetă al Federației Ruse, dacă autoritățile moldovene respectă prevederile hotărârii Curții Constituționale. Și atunci, pe de o parte, vedem că Republica Moldova se laudă că are progrese în reglementarea problemei transnistrene, în cedări în cadrul acestui format „5+2”, iar pe de altă parte, chipurile, cere retragerea prezenței militare a Federației Ruse.
Dacă sunteți într-un acord cu Federația Rusă, dacă întreprindeți eforturi comune, sigur că și Federația Rusă, și Transnistria vor spune foarte clar și răspicat că există procesul de negocieri, există strategia, dacă-i putem spune așa, consolidării încrederii reciproce, de ce Republica Moldova adoptă astfel de decizii unilaterale și nu se consultă cu partenerii care participă la acest proces de consolidare a încrederii reciproce? Deci, acest efort al autorităților moldovene probabil este calculat să aibă efecte aici în interior, în Republica Moldova, și nu atât efecte de ordin internațional.”
Europa Liberă: Uneori, Chișinăul are accese de intransigență. De exemplu, se lansează în spațiul public ideea revendicării unor plăți compensatorii pentru șederea Armatei a 14-a în zona transnistreană sau în cea mai recentă strategie de recuperare a banilor furați din sistemul bancar este indicată Rusia, care și-ar fi propus cel puțin să zădărnicească Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, dacă nu chiar cumva să „pună pe butuci” Republica Moldova și să compromită clasa politică proeuropeană. Deci, Rusia nu este menajată?
Igor Boțan: „Rusia nu este menajată la prima vedere, pe de altă parte, noi vedem că în raport cu Rusia autoritățile caută să fie delicate cel puțin. Și nu trebuie să uităm că din 2009 încoace am avut șase guverne și toate au avut drept prioritate soluționarea problemei transnistrene. Cum s-a soluționat această problemă, știm din contractele care au existat cu Centrala de la Cuciurgan, cu aceste firme-căpușă, care au participat la aceste contracte ș.a.m.d.”
Europa Liberă: Deci, Dvs. sugerați că este doar la nivel retoric?
Igor Boțan: „Este la nivel retoric și pentru uz intern, pentru că exercitarea în acest moment a presiunilor asupra Rusiei de ordin politico-moral, când există sancțiunile Occidentului, când Rusia este implicată într-un conflict cu Ucraina, dacă se mai adaugă și Republica Moldova, asta nu dă mari bătăi de cap Rusiei. Este într-un context cu care Rusia deja s-a obișnuit.”
Europa Liberă: Bine, dar propaganda televizată, de exemplu, a fost zăgăzuită?
Igor Boțan: „Sigur că da, tocmai de aceea spun că este vorba despre o mișcare care trebuie să aibă impact pentru Republica Moldova mai ales în ajunul alegerilor parlamentare. Acest lucru se vede, dar să revenim la alte detalii foarte interesante. Așa cum spuneam, am avut șase guverne din 2009 încoace. Toate au avut drept prioritate soluționarea problemei transnistrene și până la urmă am ajuns că în acest an Transnistria și Rusia care stă în spatele Transnistriei au obținut în formatul „5+2” exact ceea de ce avea nevoie Transnistria pentru a exista în continuare, lărgindu-și capacitățile de cooperare economică internațională, circulare internațională, recunoașterea documentelor. Deci, Transnistria și Rusia nici în ruptul capului nu vor să se apuce de coșul trei privind statutul special al Transnistriei. Dacă Republica Moldova îi mai dă o pișcătură Rusiei cu această rezoluție, nu cred că o deranjează foarte mult, însă noi, cetățenii…”
Europa Liberă: Dar Karasin a spus că asta este contraproductiv, s-a arătat totuși deranjat de această posibilă adoptare a rezoluției?
Igor Boțan: „Este contraproductiv, din punctul de vedere al lui Karasin, pentru că el știe că nu va urma nimic.”
Europa Liberă: Caravana își va vedea de drum…
Igor Boțan: „Da, exact asta se are în vedere atunci când spune că va fi contraproductiv. Pe noi însă, cetățenii Republicii Moldova, așa cum spuneam, ne interesează: dacă am avut șase guverne din 2009 încoace și toate au avut priorități, care este până la urmă impactul acestei abordări a Republicii Moldova?”
Europa Liberă: Deci pe Dvs. personal nu v-a convins faptul că Chișinăul a expulzat diplomați ruși, că a barat propaganda rusească, că, iată, cere la ONU evacuarea trupelor rusești? Nu este suficient pentru Dvs.?
Igor Boțan: „Ba nu, eu zic că autoritățile au procedat în consecință, pentru că comportamentul lui Rogozin, pe de o parte, trebuia cumva să aibă o apreciere și o replică pe măsură. Faptul că trupele rusești din Transnistria, cele din acest Grup Operativ participă cu armata transnistreană la exerciții militare sigur că este deranjant și sigur că e nevoie de o tribună și cea mai înaltă tribună pentru ca aceste lucruri să fie puse în evidență.”
Europa Liberă: Dacă va fi adoptată această rezoluție, așa cum cunoaștem că ar exista un draft, va exista totuși o mică performanță. Din draft-ul inițial a dispărut condiționalitatea mai întâi reglementarea politică, apoi retragerea trupelor rusești, o moștenire veche încă de pe la Primakov. Măcar atât putem considera o victorie?
Igor Boțan: „Nu cred că putem considera o victorie, iar faptul la care vă referiți este înțelegerea lui Sangheli cu Cernomîrdin din octombrie 1994, care a subminat Acordul din 21 iulie 1992, care prevedea necondiționat că treptat Federația Rusă își va retrage prezența militară. Atunci, prin acel acord Sangheli – Cernomîrdin s-a recurs la această condiționare că la început reglementăm politic problema transnistreană, să asigurăm securitatea transnistrenilor, după care retragem trupele.”
Europa Liberă: De fapt, a fost înveșnicirea șederii militare?
Igor Boțan: „Da, exact, a fost înveșnicirea; trupele nu se retrag, pentru că nu există statut; statut nu există, pentru că nu vor transnistrenii ca să plece trupele. Noi am nimerit în această capcană, dar cel mai important document obligatoriu a fost cel semnat la Istanbul în 1999. Un document mai bun, mai favorabil pentru Republica Moldova nu a existat și nu cred că degrabă va exista. Am văzut care a fost atitudinea Rusiei și cum Federația Rusă a implementat prevederile acelui acord.”
Europa Liberă: Și iarăși mă determinați să fiu avocatul Guvernului, deși îmi este impropriu. Guvernul mereu era acuzat și ați spus același lucru despre șase guvernări că nu știe ce vrea sau nu spune cu voce tare. Acum, iată, prin rezoluția de la ONU, spune cu voce tare că vrea evacuarea trupelor rusești înainte de reglementarea politică a diferendului transnistrean.
Igor Boțan: „Eu vorbesc despre valoarea adăugată. Așa cum spuneam, practic la toate ministerialele OSCE din decembrie anual avem practic aceleași cerințe față de Federația Rusă privind retragerea prezenței sale militare ilegale de pe teritoriul Republicii Moldova. OSCE este o organizație specializată în securitatea regională. Dacă mergem practic cu aceleași cerințe să obținem o rezoluție de la Organizația Națiunilor Unite, da, este poate un nivel mai înalt, dar aceste rezoluții sunt cu caracter de recomandare și de presiune politico-morală. Avem ceva valoare adăugată? Probabil din punct de vedere moral avem și am subliniat, în situația în care grupul militar al Federație Ruse din acest Grup Operativ participă la exerciții militare și de fapt antrenează armata Transnistriei, este o problemă care trebuie ridicată și nu cred că este rău că această problemă este ridicată la cel mai înalt nivel.”
Europa Liberă: Ce poate face Chișinăul? Dacă ați fi Dvs. în situația guvernării, ce ați întreprinde?
Igor Boțan: „Cred că guvernarea trebuie să demonstreze, cel puțin să încerce să arate că aici, în Republica Moldova, avem stat de drept. Dacă există hotărârea Curții Constituționale privind faptul că Transnistria este ocupată de Federația Rusă, eu cred că țara noastră ar fi trebuit să adopte o lege privind teritoriile ocupate și regimul juridic al acestor teritorii. Dacă țara noastră a intrat în această trilaterală Chișinău – Kiev – Tbilisi, atunci eu cred că pentru o țară cum este Republica Moldova cu un potențial de care dispune este bine ca să întreprindă eforturi colective cu alte țări care au o influență mai mare decât țara noastră.”
Europa Liberă: De ce nu face lucrul acesta Chișinăul, cum credeți?
Igor Boțan: „Fiindcă se teme, din punctul meu de vedere. Și așa cum spuneam, vrea, pe de o parte, să aibă rezonanță această activitate a Guvernului și această rezoluție pentru uz intern în ajun de alegeri parlamentare, dar nu vrea să deranjeze prea tare Federația Rusă, pentru că nu știe care va fi rezultatul alegerilor și s-ar putea ulterior să încerce să dreagă busuiocul, dacă rezultatele…”
Europa Liberă: Deci nu arde podurile?
Igor Boțan: „Nu arde podurile, sigur că da, iar o rezoluție mai mult sau o rezoluție mai puțin nu cred că asta deranjează foarte mult Federația Rusă, care și spune că este contraproductivă această întreprindere.”