Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: Dle Boțan, vreau să vă întreb dacă folosirea aproximativă sau deliberat intoxicată cu tot felul de rusisme, expresii aproximative este un delict sau nu când vorbim despre demnitari și discursurile lor publice. Limba română este obligatorie?
Igor Boțan: „Cel mai important scop al politicienilor este să placă alegătorilor, să vorbească pe limba lor pentru a fi înțeleși și calificați drept băieți de-ai noștri. De aceea, politicienii își permit să coboare la nivelul, să spunem așa, cetățeanului mediu pentru a plăcea acestuia. Când vorbim despre limba română literară, aceasta este folosită atunci când e nevoie de scris legi, opere literare și științifice.”
Europa Liberă: Dar limba română este ocrotită de lege când unii demnitari, mai cu seamă în campanii electorale, schimonosesc limba română? Există o lege care să o protejeze de astfel de intervenții?
Igor Boțan: „Nu cunosc despre existența unor legi de acest gen și nu-mi dau seama dacă aceste legi există și în alte țări. Știu un exemplu, a devenit clasic și care este promovat în literatura de specialitate.
Este vorba de campania electorală din 2008 din Statele Unite ale Americii cu renumitul instalator Joe...
Ne amintim, atunci viitorul președinte Barack Obama s-a văzut nevoit să comunice cu cetățenii și a apărut acest fenomen care ulterior a fost folosit și de contracandidatul domniei sale John McCain. Este un exemplu care arătă cum atunci când se face o campanie electorală politicienii recurg la anumite subterfugii pentru a plăcea electoratului.”
Europa Liberă: Vă dați seama că prilejul pentru această întrebare sau abordare ni l-a oferit Igor Dodon cu cea mai recentă conferință de presă în care a lansat o sumedenie de „perle”. Dvs. sugerați că Igor Dodon nu are nevoie de intelectualii, academicienii, savanții și scriitorii care au luptat pentru limba română, pentru grafie latină și șeful statului dă un exemplu de ignorare deliberată a normelor lingvistice, ca să placă unui segment al electoratului, așa să înțeleg?
Igor Boțan: „Nu este vorba despre un anumit segment, dar despre cel mai larg segment al alegătorilor, căruia dl Dodon dorește să placă. El procedează ca un adevărat actor, face aceste pauze, emfaze, folosește argoul, chiar argoul din lumea criminală pentru a plăcea cetățenilor și pentru a se identifica drept băiat bun, băiat care vorbește pe limba majorității.
Noi înțelegem că dl Dodon vrea să câștige alegerile cu suportul cetățenilor care, așa cum spuneam, au un nivel mediu sau sub cel mediu de pregătire, care trăiesc într-o atmosferă de nostalgie pentru trecutul pierdut ș.a.m.d. Din punct de vedere politologic, dl Dodon face totul pentru a câștiga alegerile și nu pentru a da exemple, mostre de corectitudine în exprimare.”
Europa Liberă: Dvs. sugerați că discursul bădărănos nu va fi sancționat de alegători?
Igor Boțan: „Sigur că va fi sancționat, numai că va fi sancționat de partea mai mică, nu de cea mai mare. Nu doar dl Dodon recurge la astfel de stratageme, dl Voronin a făcut același lucru, părintele spiritual al dlui Dodon, și asta nu l-a împiedicat deloc. Dacă cineva dorește să câștige alegerile nu poate să nu ia în considerare și acest aspect al comportamentului electoral.”
Europa Liberă: Dacă aș fi academician, de exemplu, l-aș acționa în judecată pe dl președinte pentru schimonosirea limbii române, care este una din pietrele de temelie ale statului pe care șeful statului trebuie să-l garanteze.
Dl președinte Dodon în mod deliberat schimonosește limba...
Igor Boțan: „Dacă veți face acest lucru, cred că în instanță nu veți avea sorți de izbândă, pentru că comunicarea dlui Dodon nu încalcă, de fapt, nicio lege, dacă înțeleg eu corect. Dl președinte Dodon în mod deliberat schimonosește limba, acest lucru nu poate fi pus la îndoială, el folosește termeni preluați din lumea criminală. De exemplu, atunci când se referă la „conservele oligarhice” are în vedere oamenii care sunt convertiți, utilizați, iar apoi sacrificați pentru interesele celor din lumea criminală.”
Europa Liberă: Dvs. sugerați că președintele Dodon, cel care a insistat de câteva ori că încă nu și-a propus candidatura, de fapt mai propune un criteriu suplimentar și cetățeanul va trebui să aleagă între, de exemplu, Maia Sandu, cu un limbaj corect, și Igor Dodon, cu un discurs plin de rusisme și tot felul de glumițe și aluzii greu de condamnat juridic?
Igor Boțan: „Cred că aveți dreptate, și nu este vorba doar despre discursul Maiei Sandu, este vorba și despre discursul mai multor candidați unioniști care cu certitudine vor avea un limbaj foarte corect.”
### Vezi și... ### Igor Dodon: „Dacă nu era în SUA, Plahotniuc demult era adus acasă”Europa Liberă: Am dat un exemplu...
Igor Boțan: „Da, vor fi mulți cei care vor avea un limbaj corect, select.”
Europa Liberă: Deci, un Igor Munteanu, cu discursul lui elevat și elocința academică, are mai puține șanse la acest electorat pe care vrea să-l acopere Igor Dodon, corect?
Igor Boțan: „Eu cred că da. Trebuie să luăm în considerare acest lucru. Ați văzut și Dvs., la această întâlnire a dlui Dodon cu jurnaliștii cât încerca, și uneori reușea foarte bine, să fugă de întrebările concrete ale jurnaliștilor și să-și proiecteze propriul mesaj în maniera despre care am discutat acum cu Dvs., așa ca lumea să uite de esența întrebării, de lipsa răspunsului și a realizărilor în domeniul în care s-a angajat dl Dodon să facă regulă și să aprecieze cât este de isteț dl Dodon, cât de bine se descurcă, cum răspunde așa, pe înțelesul celor mulți. Și acest lucru, da, trebuie să recunoaștem că, din păcate, este o parte a chezășiei succesului în alegeri.”